America Uncanceled

De peste o sută de ani, la începutul anului, Președintele Statelor Unite ale Americii se adresează națiunii a cărei constituție a jurat să o apere, prezentând un raport despre Starea Uniunii. [Prima dată a facut-o George Washington, în 1790. Jefferson a întrerupt tradiția. Woodrow Wilson a reluat-o în 1913.] Este bilanțul reușitelor, eșecurilor și problemelor majore de peste an. Nu în ultimul rând, este o declarație proprie de viziune politică despre ce este și ce ar trebui să fie America.

Prezentarea are loc în capitala Washington DC, sub forma unui discurs în fața membrilor Congresului, în clădirea Capitoliului.

În 2021 am asistat la o premieră, urmare a unei fraude electorale complexe, evidente și fără precedent în istoria Americii (link constituția):

Discursul inaugural de mandat a fost rostit pe 20 ianuarie, în capitală, în fața unor stegulețe, de către Președintele aparent al Americii, Fantastic Joe, Alesul Nealesilor. Discursul despre Starea Uniunii, care cade în sarcina Președintelui real și LEGAL ales, a fost rostit pe 28 februarie, de Donald J. Trump, în Orlando – Florida, în fața unei audiențe entuziaste formate din participanții la CPAC [Conservative Political Action Conference] și îl puteți urmări aici:

https://www.youtube.com/watch?v=RgrCw1sOgKU

În caz că dispare de pe YouTube (proprietatea Google), îl găsiți pe mai multe pagini web, de exemplu pe pagina cspan.org, aici. Sau pe pagina Epoch Times aici. Sau pe Home Page ACIDmedia la secțiunea video. Transcrierea discursului aici.

Este, probabil, unul din cele mai importate discursuri ale lui Donald Trump și, la acest moment, cea mai importantă declarație de viziune și soluții politice pentru bunăstarea Lumii libere. Este, totodată, agenda Republicană pentru următorii patru ani, respectiv cea electorală pentru 2022 (alegeri parlamentare) și 2024 (alegeri prezidențiale și parlamentare), lansată astfel de Donald Trump, așa cum ne-a obișnuit: coerent, clar și genial.

„Ne-am adunat în această după amiază ca să vorbim despre viitorul mișcării noastre, despre viitorul partidului nostru și despre viitorul iubitei noastre țări.

„Securitatea noastră, prosperitatea noastră și identitatea noastră ca americani sunt miza, probabil mai mult ca niciodată. Prin urmare, indiferent cât de mult își doresc establishmentul din Washington și puternicele interese speciale să ne amuțească, să fie clar, vom învinge și America va fi mai puternică și mai măreață ca niciodată.

N-a uitat să-l onoreze în deschidere pe cel care, spunând adevărul ca nimeni altul, a contribuit ca nimeni altul, timp de 32 de ani, la mobilizarea mișcării conservatoare americane. Mișcările conservatoare Tea Party, MAGA, Partidul Republican, al 45-lea Președinte american și America îi datorează, într-adevăr, enorm lui Rush Limbaugh.

‘Vreau, de asemenea, să exprim dragostea și respectul meu pentru marele Rush Limbaugh, care ne privește și ne zâmbește acum de sus.

Apoi a trasat pentru Dreapta politică americană sau de oriunde, dar mai ales pentru Republicani, toate problemele actuale, viitoare, și acțiunile necesare.  Le-a spus, concret, ce, de ce și cum să facă pentru a învinge o dată pentru totdeauna Stânga, nu doar toxicul Partid Democrat american.

‘Vom fi uniți și puternici ca niciodată, vom salva și face mai puternică America. Vom lupta cu atacul radicalismului, socialismului, care, într-adevăr duce la comunism.

„Joe Biden a avut cea mai dezastruoasă primă lună CA președinte din toată istoria noastră, e adevărat. Administrația Biden a dovedit că este împotriva clasei muncitoare, împotriva familiei, a protecției frontierelor, a independenței energetice, împotriva femeilor și a științei. Într-o singură luna am ajuns de la America first la America last.

De fapt Starea Uniunii este o calamitate anunțată din prima săptămâna a administrației Biden. Tot ce le rămâne de făcut patrioților Republicani ca să-și ia țara înapoi, este să urmeze agenda Trump. Greu. Dar dacă undeva este posibilă, acel loc rămâne America, și este convigerea mea că majoritatea Republicanilor o va urma – cei inteligenți, onești și curajoși. Și pentru asta vor avea susținerea politică a lui Donald Trump [endorsement], care este cartea lor câștigatoare. Trumpismul este o realitate care crește, nu dispare.

Uitați ce spun Big Media gen CNN, NYT sau ce vedeți curgând pe fluxurile dirijate de Big Tech. Trump i-a învățat duminică pe Republicani inclusiv ce au de făcut la nivelul statelor ca să spargă aceste monopoluri și să combată cu succes Cultura Anulării adevărului și libertății de exprimare, pe care inamicii interni și externi ai Americii, adică Stânga planetară, încearcă să o impună, paralel cu constituția și cu bunul simț. Ron DeSantis, guvernatorul Republican al Florideri, o face deja.

Ron DeSantis

Uitați minciunile pe care vi le servesc Big (social) Media despre Trump și partidul lui. Trump nu pleacă nicăieri , va ajuta enorm la reformarea Partidului Republican – în interesul poporului american și după principiile constituției pe care establishmentul partidului le-a abandonat de zeci de ani – și îl va conduce spre victorie. Trumpismul este o realitate care crește, nu dispare.

Partidul lui Trump

Uitați-i și pe Republicanii-doar-cu-numele (RINOs), cei care din noiembrie încoace au trădat mai explicit ca niciodată nu numai partidul sau pe Președintele legal ales, ci mai ales Constituția, poporul și țara.

Uitați-i pe senatorii sau deputații Mitt Romney, Ben Sasse, Richard Burr, Bill Cassidy, Susan Collins, Lisa Murkowski, Pat Toomey, Tom Rice, Adam Kinzinger, Dan Newhouse, Anthony Gonzalez, Fred Upton, Jamie Herrera Butler, Peter Meyer, John Katko, David Valadeo sau Liz Cheney, care au susținut a doua punere neconstituțională sub acuzare a lui Donald Trump. Partidul lor este, de facto, Partidul Democrat. Partidul Republican nu le mai aparține, nu mai este partidul castelor sau dinastiilor elitiste Bush, Cheney, McCain , ci al lui Trump, iar ultimele sondaje confirmă:

  • Opt din zece votanți Republicani nu ar mai vota pentru cei care au susținut a doua punere sub acuzare a lui Donald Trump.
  • 46% din membrii partidului declară ca l-ar părăsi și l-ar urma pe Donald Trump dacă ar forma un nou partid. Numai 27% ar rămâne în actualul partid Republican, restul fiind nehotărâți.
  • În interiorul partidului, peste 55% din republicani îl consideră liderul și primul candidat pentru Casa Albă, din alți 20.

Trumpismul domină Partidul Republican. Trump rules! Și nu ca să distrugă, ci ca să reformeze partidul. Trump nu distruge. Putregaiul, mlaștina politică bipartizană, vrea să-l distrugă. El repară, unește și construiește.. Cu asta se ocupă, de o viață, în afaceri. Asta face din 2016 cu Stânga și cu Dreapta politică pe care, să recunoaștem, le-a unit, fiecare pe segmentul ei, ca nimeni altul.

Dacă Stânga și Dreapta, adică anti-America și America, sunt în conflict ireconciliabil, nu e vina lui Trump, ci meritul lui că le-a demascat. Binele și Răul, adevărul și minciuna, libertatea și anti-libertatea, democrația și tirania, sunt la fel de incompatibile ca viața cu moartea, și numai ignoranții, imbecilii sau nebunii cred că pot coexista la mijloc sau la „centrul” spectrului politic.

Prin urmare e firesc ca Donald Trump și agenda lui de dreapta să repare și reconstruiască Partidul Republican. A declarat-o duminică, avertizând că știrea intens vehiculată că ar intenționa să formeze un nou partid e falsă. FAKE NEWS. Divizarea partidului ar duce la divizarea electoratului american de dreapta, deci la victoria Democraților; e la mintea cocoșului. În plus rândurile partidului cresc exact mulțumită lui și trumpismului.

Dar ce este, de fapt trumpismul?

Trumpism de la Trump

Da, Donald J. Trump, ca toți marii și rarii lideri politici de dreapta ai Lumii libere, a intrat în dicționarul politic și l-a schimbat în bine. La sfârșitul secolului trecut au făcut-o pentru noi Ronald Reagan și Margaret Thatcher; reaganism și thatcherism. La începutul acestui mileniu a venit rândul trumpismului.În luna noiembrie, în articolul intitulat Cu Trump pre Stânga călcând, Alexandru Hâncu v-a explicat, în context istoric, ce înseamnă. Duminică a explicat din nou chiar Trump, mai clar ca niciodată, în acea oră și jumătate de discurs:

  • Restaurarea valorilor fondatoare ale Americii: creștinism, liberalism tradițional, capitalism și democrație; adică Dreapta politică.
  • Restaurarea ordinii constituționale americane, așa cum a fost stabilită de Fondatori. Constituția înseamnă exact ce scrie în ea că înseamnă, nu ce vor unii sau alții să însemne.
  • Restaurarea Rule of law și a primului amendament la constituție -libertatea religioasă, a presei și de exprimare politică.
  • Securitatea granițelor și a cetățenilor. Armată și poliție bine finanțate și pregătite, care să asigure ordinea internă și apărarea externă. Garantarea dreptului cetățenilor de a deține arme în scop de autoapărare – al doilea amendament la constituție. Imigrație controlată, legală, pe bază de merit.
  • Restaurarea independenței energetice a țării. Administrația Trump le-a oferit-o americanilor, dar administrația Biden le-a distrus-o dintr-un condei; prețul petrolului a crescut deja, pe lângă dezastrul „energiilor verzi” din California sau Texas.
  • Negocieri internaționale în interesul americanilor, economie puternică, mai puține reglementări, taxe mai mici, libertate economică și prosperitate pentru toți, dar mai ales pentru clasa de mijloc, muncitori și antreprenori deopotrivă, adică pentru inima și temelia miracolului american. Trump a demonstrat deja, în numai patru ani, că asta este singura cale pentru bunăstare generală.
  • Copiii înapoi la școală. Educație fără îndoctrinare politică. Respect pentru înaintași și adevarata istorie. Abolirea demenței „egalității de gen”.
  • Integritatea procesului electoral. „Avem un proces electoral bolnav și corupt, care trebuie reparat imediat. Aceste alegeri au fost fraudate și Curtea Supremă și alte instanțe nu au făcut nimic în legătură cu asta”, a spus Trump.
    Deci partidul și legislatorii statali vor trebui să lupte pentru aplicarea constituției și legilor electorale, inclusiv pentru amendarea lor unde este necesar, astfel încât
    a) să existe, ca-n Constituție și ca până în 2020, o singură zi a alegerilor, Election Day, „nu 45 sau 30”
    b) votul prin corespondență să nu fie permis decât pentru motive justificate și probate (absentee voting, nu in-mail voting)
    c) verificarea obligatorie, la nivelul întregii țări, a identității, cetățeniei și semnăturii votanților.
  • Abolirea wokăismului și Culturii Anulării, ambele marxiste, și spargerea monopolului mediatic al corporațiilor media și Big Tech care le promovează.
  • Unitatea partidului în jurul unor lideri puternici, „loiali votanților și mândri să lucreze penru viziunea pe care v-am prezentat-o azi”.

Asta este agenda politică Trump. Pe scurt, Dreapta.

Dar Dreapta și mai ales trumpismul înseamnă mai mult decât atât. Înseamnă o anume atitudine, un anume caracter și un anume model de leadership. Înseamnă optimism, credință , perseverență și curaj fără pauze, mai ales în fața marilor provocări și adversităților. Asta a insuflat Donald Trump de când a devenit Președinte și pe tot parcursul discursului de duminică, pe care l-a încheiat spunând:

 

„suntem într-o bătălie pentru supraviețuirea Americii așa cum o știm. Aceasta este o bătălie. Una teribilă și dureroasă. Calea nu va fi ușoară, dar vom învinge. Până la urmă vom învinge. Iar când o vom face, istoria va arăta că acesta a fost momentul în care am fi putut ceda, am fi putut deznădăjdui, în schimb am ales să mergem înainte. Cu cât mai mare provocarea și mai grea misiunea, cu atât mai hotărât trebuie să lucrăm pentru a triumfa. Cu talentul și dedicarea tuturor celor prezenți azi …

„Este exact ceea ce vom face. Vom invoca spiritul generațiilor de patrioți americani dinaintea noastră precum cei care au traversat Delaware, au cucerit the Rockies [Munții Stâncoși], au luat cu asalt plaje, au câștigat bătălii și au îmblânzit frontiere necunoscute. Vom persista și vom învinge. Suntem mai puternici decât ei [adversarii]. Împreună, în anii care vin, vom purta mai departe torța libertății americane.

Vom conduce mișcarea conservatoare și Partidul Republican înapoi spre victoria decisivă. Și am avut multe victorii grozave, să nu uitați niciodată. Cu ajutorul vostru, vom recâștiga Camera și Senatul. Apoi Președintele Republican se va întoarce triumfător la Casa Albă. Mă întreb cine va fi”,

… și le-a mulțumit zâmbind. Pentru că știm cu toții că, dacă va rămâne în viață, el va fi!

Trump l-a cunoscut, admirat și respectat enorm pe Ronald Reagan, iar reaganismul dăinuie și azi prin America lui Trump.

Desi diferiti, Reagan avea aceeași viziune politică, abordare și claritate; aceeași credință creștină în Dumnezeu; aceeași iubire pentru țara lui și libertate; aceeași încredere în partea bună din oameni; era la fel de consecvent, perseverent, imposibil de intimidat, de un optimist incurabil, și reușea să le insufle oamenilor optimismul, viziunea și curajul lui. De aceea Stânga, mass-media și establishmentul propriului partid l-au urât cu pasiune, dar majoritatea americanilor l-a iubit și urmat. La fel ca pe Trump.

Când a candidat a doua oară, Reagan a câștigat cu mai multe voturi decât prima dată. La fel ca Trump.

Două lucruri nu i s-au întâmplat lui Reagan, spre deosebire de Trump: ca lider al Lumii libere n-a fost singur împotriva coaliției planetare a comunismului și suporterii lui nu i-au scandat niciodată, cu sutele de mii, „we love you, we love you” – cum i se întâmplă lui Trump din 2020 încoace, și s-a întâmplat, din nou, duminică, în Orlando, Florida. Ascultaţi (eventual acum, până nu dispare de pe Youtube):

Și ziceți că Trump a pierdut alegerile? Sau că a distrus Uniunea americană pe care o va salva Joe? Really?

Nu, Insanity Joe nu este Președintele legal ales al Americii ș nu va salva nimic, dimpotrivă. Nu va reuși, probabil, nici să-și termine mandatul. Dar încercând să-și distrugă țara, la fel ca Obama – acesta este, în fond, al treilea mandat Obama -, șansele sunt că va reuși, în sfârșit, să îngroape decisiv Partidul Democrat și comunismul în America, Amin!

Între timp, America și Partidul Republican nu dispar. Dacă cineva le poate salva și uni, acela este Donald J. Trump. Cu Trump Pre Stânga Călcând … Iar acum avem certitudinea că trumpismul va dăinui și după ce acela care i-a dat numele nu va mai fi. Și va da suflu și speranță întregii Lumi libere, nu doar americanilor. S-a mai întâmplat. America ne-a dat reaganismul, care, alături thatcherism, au salvat Occidentul, și pe noi odată cu el, de la dezastrul comunist. După 40 de ani, a venit rândul trumpismului. Tot America … Asta am aflat, de fapt, duminică.

 


 

Update: După cum am anticipat (pentru că era de așteptat) YouTube a eliminat discursul Președintelui Trump de duminica trecută, din închiderea conferinței conservatoare CPAC din Florida. S-au speriat. Atinsese în câteva zile peste 30 de milioane de vizionări. Nimic nu sperie Stânga în general și Stânga Big Tech în speical (YouTube este proprietatea Google) mai mult decât adevărul bine articulat.

 

 

 

Suportul publicului nostru, inclusiv cel financiar, este esențial pentru menținerea și dezvoltarea paginii ACIDmedia. Orice donație este binevenită. Vă mulțumim!
Donează aici