Va curge sânge? S-ar putea

Adversarii vor minți și fura, dar oamenii buni ai Americii vor vota, și Donald Trump va câștiga. Pentru Occident și Lumea (încă) Liberă e vital. Nu știu câți europeni înțeleg și se vor bucura, dar știu că prețul acestei victorii va fi pe măsura importanței ei geopolitice și va fi plătit, ca de obicei, de americani. Stânga internă și internațională se va ocupa – ceea ce înseamnă că s-ar putea să curgă sânge. Yes, there may be blood.

Da, în ziua alegerilor și după, sunt așteptate revolte și distrugeri dedicate sau, cum le spun Democrații, proteste pașnice. În capitală, studenții sunt anunțați să-și facă provizii pentru cel puțin o săptămână de „agitație”, „unrest” – eufemism pentru demența anti-Trump. În toată America, forțele de ordine și cetățenii obișnuiți se pregătesc să facă față. Pentru că pot. Americanii au ceea ce nicio țară europeană nu are: o Declarație de Independență și o Constituție care le garantează dreptul ca, în numele Vieții, Libertatiii și Domniei Legii (Rule of Law), să se apere de tiranie. Nu, Presedintele Trump și americanii nu-și doresc război civil; Stânga americană și-l dorește. Americanii deținători legali de arme nu-și doresc să le folosească; dar, dacă trebuie, o vor face. Gear up, stand up, fight back, asta e ideea. Imposibil în Europa.

În numele Adevărului. Libertății, Păcii și Creștinătății

Mulți nu cred, nu înțeleg de ce tot Donald Trump. Simplu: pentru că Stânga americană, sinonimă cu anti-America, a mers prea departe cu „transformarea fundamentală” anunțată în 2008 de Obama. Atât de departe încât americanii, în număr din ce în ce mai mare, au înțeles, în sfârșit, ce înseamnă.

Adversarii lui Trump, „transformatorii”, au mințit permanent. În parlament, în săli de judecată, la televizor, în presă, în media sociale, în școli, în universități, fără rușine, fără limite, cu sondajul și cu toptanul. O fac în continuare. Dar Președintele și oamenii lui i-au demascat zi de zi, minciună cu minciună, și au arătat americanilor prin fapte, cu probe și rezultate, că lucrurile stau altfel.

În numele minciunii, ideologiei urii și psihopatiilor ei tradiționale, anti-America, mlaștina politică, establishmentul transpartinic, statul paralel incluzând înalți funcționari federali, FBI, DOJ, CIA, în loc să-i fie loiali Președintelui ales în 2016, adica reprezentantului legitim al poporului american, au purtat împotriva lui un război fără precedent în istoria Americii. L-au spionat, i-au șantajat și nenorocit oameni fabricând probe, dosare, înșelând judecători federali, comițând acte de trădare, orice, numai să-l înlăture din funcție. Obama, Hilara, Joe, Kamala, Bernie, Comey, Mueller, Chuck, Nancy, etc, Russia probe, Russia collusion, Ukraine phone calls., impeachment, impeachment, impeachment. Degeaba.

Presa și MainStream Media odinioară cunoscute sub nume de jurnalism, au mințit, mințit, mințiț la fel. Big Tech-ul Noii Stângi i-a ajutat magistral. Google, Twitter, YouTube, Facebook au suspendat, închis și definanțat pagini web, au șters înregistrări, postări, declarații, inclusiv ale Casei Albe sau ale autorităților federale sau statale loiale poporului american, Constituției, Președintelui și Adevărului. Au eșuat.

Apoi a venit virusul din Wuhan, cea mai grasă „lebăda neagră” pe care, în disperare de cauză transformativă, cu ajutorul stream media și „experților” tip Fauci, Birx, Ferguson, OMS, au folosit-o ca să instaleze comunismul sanitar. Ca să închidă și să dărâme America, în speranța că poate așa vor scăpa, în sfârșit, de Donald Trump. N-au scăpat.

S-au oprit? Nu. Au trecut la nivelul următor al „transformării fundamentale”: au început să ardă și demoleze la propriu America, să ceară desființarea și definanțarea poliției, abolirea legii și ordinii, adică eliberarea Americii de America prin violență, distrugere, crimă pe săturate, noul Sex&Drugs&Rock&Roll, anarhie și haos, pentru că în haos se întrupează cel mai bine fantoma lui Karl Marx. În viziunea și limbajul obamic acest nivel al demenței politice se numește „nesupunere civică” pentru „drepturi civile”. Mineriade americane. BLM, Antifa, burn Portland, Seattle, New York, Chicago, Philadelphia, burn Washington, Lincoln, Roosevelt, Reagan, Casa Albă, burn America, arzi iubito, arzi odată, poate așa arde și Trump.

Dar n-a ars. A câștigat ambele dezbateri prezidențiale (Pence la fel). S-a îmbolnăvit de Covid, s-a vindecat într-o săptămână, a luat-o de la capăt, merge prin toată țara, țara lui, stat cu stat, mai multe mitinguri electorale pe zi. Și americanii îl primesc entuziast pe aeroporturi, unde se poate, unde sunt lăsați de comuniștii sanitari. Și votează timpuriu [early voting] într-un ritm și număr fără precedent – unii spun că e vorba de democrații lui Biden; cred că se înșeală; republicanii, patrioții, americanii de bun simț, sunt mai mulți și mai hotărâți. Și-și lustruiesc armele; începând de astă vară vânzările de arme și muniție au explodat. Vote and gear up. Pentru că, la fel ca Președintele, s-au săturat de „tranfosrmarea fundamentală” și-și vor țara înapoi, America lui Wasington, Lincoln, Reagan, America the Beautiful, Great Again.

De asta Trump va câștiga, indiferent cât vor fura și frauda adversarii. Pentru că adversarii lui – comuniștii americani, da – au demonstrat în ultimii ani, mai clar ca niciodată, că Stânga e sinonimă cu anti-America, iar Președintele a demonstrat că nu e ca ei. Ei mint, el îi demască. Ei vor război, el vrea pace – Peace Through Strength la fel că Ronald Reagan. Ei vor comunism, el vrea Libertate. Ei vor legea lor, el vrea legea lăsată de Fondatori și ordinea lăsată de Creator. Trump își vrea țara creștină înapoi, great again, în și pentru numele lui Dumnezeu!, în timp ce adversarii lui nu mai au niciun dumnezeu. De aceea va dura pană când pacea se va reinstala; bătălia este literalmente pe viață și pe moarte. Dar va câștiga. Și va câștiga unind americani împotriva Râului fundamental care le amenintă țara și întregul Occident, adică Civilizația. Aceasta este în 2020 miza alegerilor prezidențiale americane, care depășește granițele americane.

Un Imperiu al Răului mai mare. America lui Trump, singura scăpare

Altfel spus, pe americănește, connecting people against the Greatest Evil of our time.

În istorie și politică se întâmplă uneori ca Răul să meargă prea departe și tirania să atingă un momentum insurportabil. Ca acum în Occidentul a cărui avangardă modernă a Libertății, Democrației și Creștinătății rămâne America. Nu, Europa occidentală nu mai este avangarda creștinismului și democrației; a fost, s-a dus, secolul 20 a demonstrat-o. A libertății nu mai e demult – de asta s-a născut acum două secole și jumătate America. We the people, One Nation under God, au rupt-o cu tirania monarhică europeană și și-au făcut o țară, o republică democratică unică-n lume, the ultimate land of the brave and free.

Când eram copil – copil de dictatură comunistă în marea pușcarie est-europeană – America, „mulțumită” unuia din cei mai slabi președinți din istoria ei, Jimmy Carter, pierdea pe toată linia Războiul Rece cu comunismul sovietic și era pe cale să devină a 17-a colonie a URSS.; sau a KGB, tot aia. Un momentum nefericit pentru Lumea Liberă; al treilea din secolul 20. Dar am avut noroc cu toții, n-a fost să fie, n-a vrut Dumnezeu. Mulțumită poporului american, la Casa Albă a venit Ronald Reagan. Mulțumită poporului britanic, în Downing Street 10, a ajuns Margaret Thatcher. Secondați de papa Ioan Paul al II-lea și de câțiva lideri occidentali, au dărâmat „Imperiul Râului” și au eliberat partea mea de continent.

Ronald Reagan și Margaret Thatcher

Acum e mai greu. America e singură și Imperiul Răului mai mare. Donald Trump e singurul lider occidental important care se opune acestui momentum global al Răului politic: comunism multicultural, ecologist, high-tech, China, Rusia, Iran, islam, jihad.

Nu știu ce va urma. Dar știu că de victoria lui Trump depinde supraviețuirea Lumii Libere și Civilizate. Geopolitica, da, contează. Și mai știu că la el în țară, Trump va câștiga unind, nu învrăjbind oameni. He’s divisive, îi reproșează adversarii. No, he’s not. Stânga e cea are desparte prin minciună, jaf, crimă, ură. Trump unește oameni de toate felurile, rasele, naționalitățile, cu sau fără ideologie, cu sau fără afilieri partinice. Îi unește în numele adevărului și bunului simț, pentru viață, libertate, pace și prosperitate; pentru familie și țară. Așa va câștiga: pentru ca America să rămână America. Asta e ideea.

Ce va fi depinde de cei care-l vor urma. Iar mie, țării mele, continentului meu, nu ne rămâne decât să sperăm că leading by example mai funcționează. Pentru că numai așa actualul Imperiul al Răului, mai mare, mai complex si mai pervers decât primul, va putea fi sfărâmat: cumva, nu știu cum, poporul meu și popoarele Occidentului se vor uni în valori și principii cu America lui Washington, LIncoln, Reagan sau, mai nou, Donald Trump, nu cu anti-America. Pentru că altă cale nu există, there is no other way, so help us God!