Dacă doriți să (re)vedeți: de la SNSPA sau ProTv la căpitanul Picard

0
2470

În caz că vă întrebați cum a fost posibil, cum s-a întâmplat că o bună parte din demograficul mai tânăr, în frunte cu premianții universităților, a ajuns să creadă că becul neocomunist pavlovian e nutritiv, gustos, și, surclasând subiectul patruped al experimentului, să-l înghită entuziast, răspunsul îl găsiți în sistemul de educație și informație de care au beneficiat. Mai precis, cine le-au fost profesorii și ce i-au învățat; care le sunt sursele și reperele media.

Azi nu comentez, doar exemplific și relatez. Las imaginile si personajele sa se exprime. Concluzia vă aparține.

Ladies first. Mihaela Miroiu, născută în 1955, profesor universitar de științe politice. În prezent predă etică și ideologii la Școala Națională de Studii Politice și Administrative. Omagiul din captura fotografica adus doamnei Merkel este din iulie 2020:

Precizez că omagiile aduse politicienilor „progresiști”- mă refer la progresul îndoctrinării neocomuniste – nu sunt încă obligatorii. Dar aduc beneficii de carieră universitară – speaking of morals and ideologies, follow the money.

Same generation. Florin Călinescu, născut în 1956, actor și vedetă ProTv zeci de ani, mai nou lider de partid verde european, varianta locală, adică partid ecologist neocomunist de extracție occidentală. [1] ProTv este în continuare lider de audiențe tv la nivel național. [2] Florin Călinescu are o prezență de succes și în rețelele sociale unde analizează politica internă și internațională, și, nu în ultimul rând, face recomandări etice – despre „coloana vertebrală”. Înregistrările sunt din epoca de aur biologic a personajului, care s-a întâmplat să coincidă cu epoca de aur comunist a României.

Precizare finală pentru cei foarte tineri: Star Trek Next Generation este un serial de televiziune care elogiază, în esență, dictatura militară intergalactică sub nume de democrație. Sau mai simplu: este vorba de neocomunism multicultural divers, cu extratereștri, minijupe și salopete sexy. Altfel aumuzant, dacă n-ar fi luat în serios și confundat cu viitorul luminos de atâția – de exemplu de liderul USR, Dan Barna. [3] Să mai adaug follow the money?