Comunismul hipsteric sau spălarea pe creier prin Hollywood

Urmărind discursul lui Obama la preluarea celui de-al doilea mandat, recunosc, am fost cuprins de admiraţie. Lucrare de maestru. Un moment astral. Discursul a marcat, pentru vecie, ieşirea la rampă, în aclamaţii, a comunismului chic, cool, pentru hipsteri. Hipsteric, aşadar. Încununarea unor eforturi de generaţii. Obama, supremul Mr. Cool, a reuşit să gasească în Declaraţia de Independenţă a Statelor Unite ale Americii, din 4 iulie 1776, ce credeţi? Destinul socialist al ţării lui Washington, Lincoln şi Reagan!!! Titani pe care el, personal, îi admiră!!! Yes!!! Fuck, yes!!!, cum ar spune Madonna, mare fană Barack. Socialist şi obligatoriu, destinul. Ceea ce nu trebuie să mire. Înlocuirea realităţii cu ficţiunea este, într-adevăr, cheia succesului. Al succesului stângii.

Opţiuni tematice

Din motive de marketing politic, altfel magistral, în America socialismul a fost relansat ca “liberalism,” adică eliberarea oamenilor de nevoi prin intervenţia statului, în orice fel și-n orice chip. Deci, tot socialism. Etapa obligatorie spre obiectivul final, comunismul. Rebotezat forţat “liberalism clasic,” liberalismul, temelia capitalismului, a fost redefinit, pentru public, drept asuprire, dezumanizare, oroarea absolută. Cum altfel? În prestigiosul New York Times, editorialişti cool ca David Brooks sau Paul Krugman au salutat curajul lui Obama de a-şi etala “liberalismul” lui autentic, în toată splendoarea. Fără perdea. Era clar, în sfârşit, ce însemna “Transformarea fundamentală a Americii” promisă de Barack. Comunism hipsteric. Cool. Cel mai cool. Deci, obligatoriu. It’s a must. Doar vine direct din documentul care a fondat America! Şi cum America dă tonul… Viitorul de aur al omenirii e asigurat, gen.

În mediile “pe trend,” dacă nu eşti de stânga, nu eşti sofisticat, cool, hip. Inclusiv la noi. Marxismul a suferit o masivă operaţie estetică, devenind cea mai mişto chestie. Pentru America aia cool, care dă tonul. Ziceţi că n-are cum? Dă-o nabii, nici chiar aşa?!? Hmm. Spuneţi-mi, câte filme americane elogioase la adresa capitalismului aţi văzut? Apoi, nu vă intrigă raritatea, în sensul că absenţa, filmelor hollywoodiene despre crimele colectivizării, în URSS şi pe mapamond? Despre Gulag? Laogai? Masacrele staliniste? Aiud şi Piteşti? Canal? Milioanele de morţi din timpul foametei din Ucraina? Dezastrele industrializării socialiste? Cheka, NKVD, KGB, STASI? Asistenţa socială prin glonţ? Războaiele coloniale ale comunismului? Măcelurile Revoluției Culturale a lui Mao şi-a găştii lui simpatice? Normal, fiind subiecte lipsite de tensiune dramatică, potenţial narativ, importanţă si relevanţă, ce să faci cu ele? Sau cu adevărata istorie a Cubei lui Fidel şi Che? Adevărata istorie, nu cea de la Hollywood, unde cei doi sunt divinizaţi. Pe bună dreptate. Doar sunt esenţiali.

Cum s-o arzi normal, revoluţionar

Ascultând-o pe Alicia Keys explicând, cu talentu-i nepereche, la gala de reinstalare Obamică, faptul că Barack e atât de cool încât a luat foc, arde, frate, nimic nu îi mai poate sta în cale, hipsterii n-aveau cum să nu aprobe. Citez: “Obama ardeee!!!/ Lumea e în flăcări, dar el se va înălţa în zbor!… Toată lumea ştie că Michelle e iubita lui/ Împreună, ei conduc lumeaaaa!/ Las-o să ardă, baby, să ardă! Obama ardeeee!!!” Cântaţi şi voi! Aplauze, urale! Fuck, yes!!! Dacă ăsta e planul, atunci bine. Să ardă lumea, ca destinul socialist să se împlinească! Sorry, “liberal.”

Cine crede că adulaţia revărsată asupra lui Obama de Hollywood, termen generic pentru industria divertismentului american, era ceva nou, greşeşte. E vorba de o migăloasă campanie, prin care, de prin anii ’50, de pe la Rebel fără cauză, generaţie după generaţie de tineri, nu doar la ei, ci pretutindeni, inclusiv la noi, trebuia sa primească în mod seducător, cool, mesajele corecte: capitalismul dezumanizează, e caca. Pentru ca ajunşi la maturitate, în poziţii de influenţă, vizibilitate şi decizie, să ştie ce să facă, în mod corect. Mesajele prin care inacceptabilul devine preferabil, şi apoi, inevitabil. Iar punctul de plecare a fost Fidel. Idol şi pentru Ponta sau Mazăre, de pildă, premier hip şi baron cool.

Liderul Maxim a rămas enorma, inegalabila iubire politică a Hollywoodului. Marea lor demonstraţie că, iată, marxismul poate reuşi, marxismul e soluţia. Dacă nu s-ar mai opune imperialismul, american, desigur, ar fi antidotul la nemernicia capitaliştilor. Să zicem, petrolişti, ca în There Will Be Blood. Sau finanţişti, ca în Wall Street. Filme care, alături de atâtea alte producţii minunate de la Hollywod, continuă să lumineze, mondial, publicul cool, chic, hip, asupra adevăratei feţe a capitalismului: e naşpa rău. Cel mai naşpa. Iar America, prin capitalismul ei imperialist, e vinovată de toate relele. Şi tot aşa, generaţie după generaţie, până când marxismul reinventat, rebotezat “liberalism,” devine cool. Cel mai cool. Deci obligatoriu. Obama. Pentru ca America să ajungă, în sfârşit, bună, iar răul pe Pământ să înceteze. Doar Hollywoodul n-are cum să mintă. Nu? N-are cum să fie comunist. De ce-ar fi? Absurd. Dar dacă are? O lume nouă, nu vouă, sună cunoscut? Nouă, cu orice preţ…

Hollywoodul comunist… Ce prostie. Nu? Totuşi, realitatea e că Hollywoodul e dominat de “liberalism” zis și “progresism.” Termeni sub care s-a reinventat comunismul. Liberal-progresiştii domină lumea academică, mass-media, industria de divertisment. În America? Imposibil. Cum naiba? Simplu. E vorba de aroganţa “intelectualilor” stângişti, deloc săraci, ba dimpotrivă, cu miliardari IT sau clasici la pachet, convinşi că doar ei pot salva omenirea. Numai să aibă puterea absolută.

În mod absolut meritat, ei fiind cei mai inteligenţi, educaţi, întelepţi, talentaţi, rafinaţi, drepţi şi generoşi dintre oameni. Ei sunt mântuitorii cool, hip. Comunismul, cu uvertura lui indispensabilă, socialismul, e singurul model corect. N-a fost, însă, aplicat așa cum trebuia. L-au pus în operă tot felul de nepricepuți, prin Rusia, Europa de Est, China, Indochina etc… Oameni inferiori. Dacă îl făceau, însă, nişte intelectuali ca lumea, occidentali, deci superiori, alta era treaba. Ieşea cool. Sigur, trebuie foarte multă trufie şi foarte multă semidocţie pentru concluzia asta. Dar le au din belşug. Trucul pe care îl folosesc e simplu, însa foarte eficient. Emoţiile sunt puse în locul raţiunii. Realitatea e înlocuită cu ficţiunea, spre a deveni noua realitate, de larg consum.

Adevărul, un obstacol uşor de trecut

Ce standard de viaţă credeţi că avea, de pildă, Cuba în 1958, înaintea marii revoluţii? Ei, na. Mizer, se ştie. Latifundiarii huzureau, poporul crăpa de foame pe plantaţii. Dar dacă nu era aşa? Daca atunci Cuba avea al unsprezecelea stadard de viaţă din lume? Exact. Numărul 11 în Topul bunăstării. Din întreaga lume. Cuba capitalistă era atunci pe locul unde sunt, astăzi, Elveţia sau Japonia. Din filmele de la Hollywood, poţi crede că revoluţia lui Fidel, adorat de Steven Spielberg, Oliver Stone, Kevin Costner şi mulţi alţi titani, a însemnat eliberarea iobagilor de pe plantaţii. Numai că…

Numai că lucrătorul agricol cubanez câştiga mai bine decât omologii lui din Franţa, Germania de Vest, Belgia, Danemarca, pe ziua de muncă de opt ore. Populaţia rurală reprezenta doar 34%, faţă de 47% în România, ţară din UE. În 1958, Cuba avea mai multe televizoare decât Canada, raportat la populaţie. Avea o numeroasă clasă de mijloc. Avea sindicate puternice. Oamenii muncii din Cuba precomunistă primeau 66% din PIB, faţă de 68% în SUA. Rata de alfabetizare era de peste 80%. În anul de dinaintea revoluţiei, mai mulţi turişti cubanezi vizitaseră America, decât veniseră în Cuba turişti americani. Urât burghezo-moşierism, criminal de-a dreptul.

Cu ochii la filmele lui Michael Moore, poţi fi sedus de paradisul comunist cubanez, cu medicină şi învăţământ gratuite, de elită, pentru toţi. Noroc cu Fidel, democrat-umanistul. Butonat de sovietici şi finanţat de nişte creduli magnaţi locali, sătui de corupţia preşedintelui Fulgencio Batista. Care era şi relativ negru, lucru peste care Hollywoodul sare, comunismul castrist fiind unul dintre cele mai rasiste regimuri din lume. Cu Fidel, raţiile alimentare introduse în 1962 erau, şi în 2014, mai mici decât raţiile sclavilor cubanezi din 1842!!! Raţia de proteine, de patru ori mai mică. Salariul mediu fiind puţin peste 200 de dolari, cam 830 de lei. PE AN. Pensia medie – 108 dolari, vreo 450 de lei. PE AN. În ţara care avea al unsprezecelea nivel de trai din lume, înainte de comunism.

Socialism sau moarte! Aud? Bine, atunci moarte

Ca să fiţi cool, poate v-aţi luat tricou cu Che Guevara. Doar e simbolul romantismului revoluţionar. Argentinianul Che, de profesie medic, a fost un dezaxat asasin, de o cruzime exemplară. A condus personal campania de exterminare a opozanţilor. Din prima zi a victoriei revoluţiei. După ce trăgea plutonul de execuție, el îi împuşca în cap pe reacţionari, ca să fie treaba sigură. În prezenţa familiilor, chemate special. Importante contribuţii a avut şi la reprimarea insurecţiei anticomuniste. Care a durat şase ani, fiind opera proletariatului rural şi urban, a mii și mii de cubanezi care au vrut să fie liberi, nu sclavi în cooperativele agricole şi-n uzinele comuniste. Nu credeţi, dar există mărturii, documente, cărţi. “Puteţi uita,” vorba aceea. Prin ele.

Peste 15.000 de execuţii prin împuşcare, peste 500.000 de deţinuţi politici, într-o ţară de şase milioane de oameni, în anii ’60. De atunci, peste 70.000 de morţi prin înec, în încercarea de-a fugi, pe mare, în SUA. Foamete, mizerie, teroare, disperare. Rată record de sinucideri. Acesta e paradisul lui Castro. Despre care nu ştiaţi. În schimb, ştiaţi de la Hollywood, nu din Pravda, că Fidel a scăpat ţara de feudalism, a creat modele epocale de medicină şi învăţământ pentru toţi, iar problemele economice, sigur, grave, se datorează exclusiv embargoului american. Simplu, logic, pe înţeles. Ticăloşii de imperialişti. Fidel? Un model, demonizat pe nedrept şi sabotat de reacţionari. Modelul de urmat. Din solidaritate intelectuală. Căci ei, liberal-progresiştii, vor reuşi. Prin comunism cool, hipsteric.

Castro şi Che Guevara, criminali patologici, dar idoli ai Hollywoodului, au fost “intelectuali,” studiind dreptul, respectiv medicina. Lenin a fost intelectual, Mao a fost un splendid intelectual autodidact, Pol Pot a fost intelectual, ce să mai vorbim de părinţii fondatori, Marx şi Engels! Inclusiv de tovarășul Stalin, fost student la teologie! Intelectualii, nu proletarii, au creat şi au “pus în operă” catastrofa comunistă. Iar unii, plus unele, deloc săraci, deloc puţini, deloc lipsiţi de mijloace şi influenţă, ar vrea să desăvârşească lucrarea chiar în America, în bârlogul fiarei capitaliste, ca s-o răpună definitiv. Speculând emoţiile publicului. Prin propagandă abilă. Generatoare şi de producţii artistice de mare succes.

Minţi, deci exişti

Filme, romane, cântece (gen Imagine al lui John Lennon, adică Manifestul Partidului Comunist în rezumat), destinate în primul rând tinerilor. Mari creaţii de inoculare metodică, în masă, a comunismului reinventat, rebotezat, culmea, “liberalism.” Mari triumfuri propagandistice. Mari izbânzi ale spălării pe creier. Minciuni, care acoperă realitatea cumplită. Peste 150 de milioane de morţi, în numele utopiei egalitariste. Şi cifra creşte. Dar, evident, aceste lucruri trebuie ascunse. Şi sunt, cu enorm profesionalism, cu nesfârşită grijă.

Văzând filme măiastre, din gama Wall Street, o fire mai superficială poate să ia ficţiunea drept realitate şi s-o generalizeze. Aha! Asta înseamnă capitalism! Ăştia sunt afaceriştii! Jos capitalismul! E un truc de mare succes. Aberaţia ridicată la rang de regulă. Câte filme s-au făcut, însă, la Hollywood, pentru marele public, despre revolta proletară din Germania de Est, din 1953, despre seria revoltelor muncitoreşti de la Gdansk, din Polonia, despre revoltele muncitoreşti din Valea Jiului sau de la Braşov, de sub comunism? Nu prea s-au făcut. Comunismul hipsterilor n-are ce face cu adevărul. Trebuie să întreţină minciuna, prin ficţiune. De ce? Ei, na. Au un vis.

Totul pentru victorie!

Dacă ar reuşi să impuna comunismul în America, hipsterii, inclusiv miliardarii IT, cred că s-ar aranja definitiv, planetar. Nu şi-ar mai bate capul cu concurenţa. N-o să mai fie concurenţă. Capitalismul e greu. Trebuie să faci chestii tot mai bune, pe care oamenii să vrea să le cumpere şi de la tine, nu doar de la alţii. Capitalism sucks. În comunism, de pildă, vor fi numai filme excepţionale, făcute de cei mai buni cineaşti, după o planificare corectă şi cu tematică justă. Finanţate generos de Stat, de la buget, prin comisii alcătuite din cei mai buni specialişti. Adică tot ei, hipsterii.

Creatorii nu vor mai ceda în faţa presiunii comerciale. Fără prostituţie! Va fi doar artă adevărată. Cui nu-i place, e prost. Sigur, finanţare vor primi doar cei care au fost în prima linie a luptei, pe frontul cultural. Cam despre asta e vorba, în hipstereala lor. Bani şi putere, pentru cine merită. Ei stabilesc cine merită. Punct. Fără concurenţă. Tot aşa şi în televiziune, presă, industrie, finanţe, comerţ, medicină, învăţământ, în orice domeniu în care concurenţa îi deranjează pe hipsteri. Iar prelucrarea şi cooptarea publicului se face, evident, prin mass-media şi industria de divertisment.

Comunismul hipsteric e demult implantat la Hollywood, cu rădăcini adânci. Câte filme americane despre avantajele nete ale capitalismul aţi prins? Câte producţii elogioase despre Ronald Reagan aţi văzut? Câte filme sau seriale în care Preşedintele Republican al SUA este personajul pozitiv? Păi n-aţi văzut. Ca regulă fixă, Republicanul e personajul negativ. Preşedintele pozitiv, bun la suflet, e din Partidul Democrat. De stânga. Partidul foştilor stăpâni de sclavi. A căror “justificare morală” era că pe negri nu-i duce capul, trebuie să aibă cineva grijă de ei, să-i îmbrace, să-i hrănească, să-i educe, să-i adăpostească. Sigur, trebuie şi ei să muncească, în schimb.

Mai bine minciuna cool, decât adevărul pur

Tot aşa e pentru “liberalii progresiști” şi cu masele largi, populare (la poulime, selon Oprescu), proletare. Fiind cretine, trebuie să se ocupe elita intelectuală, tehnocrată, de soarta lor. Având puterea absolută. Elita fiind de stânga, fireşte. Ea merită să decidă cine e promovat, dintre plebei. Nu competiţia liberă, piei Satană! De aceea, nu trebuia insistat nici pe faptul că Partidul Republican, al lui Lincoln şi Reagan, a fost creat ca partid antisclavie, iar Democraţii, stânga lui Kennedy, Johnson, Carter, Clinton, Obama, sunt urmaşii sclavagiştilor, cu captivante contribuţii de la Ku-Klux-Klan, ramura paramilitară a Partidului. Dar, sigur, ce contează adevărul? Comunismul hipsteric e mult mai cool.

Şi dă rezultate minunate, planetar. Atât de bune încât, iată, în opinia semi-glumeaţă a unora, parcă şi Ponta merită încă o şansă, poate mai atrage nişte tineri în politică, dintre cei emancipaţi, care citesc cronici despre filme de la Hollywood ca There Will Be Blood, bazat pe un roman al scriitorului socialist american Upton Sinclair. Bună, nu? Ei, de-aia suntem unde suntem. Pentru că ficţiunea e luată drept realitate, zilnic, prin milioane de ecrane. Pentru că emoţiile primează în faţa raţiunii. Din necunoaştere, din naivitate, din aroganță, din hipsterism…