Suntem cu totii nu doar constienti dar si deja obositi si tracasati de raspandirea fara limite a pozitiei care postuleaza ca daca ai spus ca ceva sau cineva e ”extremist” sau „fascist”, ai rezolvat totul. Asta tine loc de argument, de teorie, de evidenta. Nu iti convine ceva? E fascist. Punct. A devenit imposibila dezbaterea publica: oamenii doresc cu o ardoare fascinanta sa aplice o eticheta (anume „extremist de dreapta”), independent de orice logica sau evidenta empirica. Si o aplica. Punct. Nu are rost sa elaboram. Tehnica (sau patologia) a fost studiata in amanunt mai demult de Jean-Francois Revel si, mai recent, de catre J. Goldberg in cartea sa „Fascismul Liberal” (tradusa si la noi, la Polirom).
Ce putem face in fata unor cazuri de acest fel? Ce putem face in astfel de situatii pentru a ajuta asanarea dezbaterii si pentru a grabi procesul prin care o noua generatie de publicisti neatinsi de aceasta patologie sa iasa in fata?
Un lucru simplu: Sa nu ne lasam intimidati. De ani de zile corectitudinea politica face ravagii in primul rand datorita lasitatii sau comoditatii victimelor ei. Oricarui abuz trebuie raspuns insa in termenii cei mai fermi cu putinta. Cand actualii purtatori de steag ai acestei abuzive strategii propagandistice vor vedea ca nu le mai merge – ca agresivitatii lor i se raspunde cu dispretul si fermitatea pe care le merita- vor fi nevoiti fie sa se replieze. In acest proces, poate ca se va face loc altor figuri, neatinse de aceasta adevarata patologie. Oameni cu care se poate discuta normal. Pentru asta insa este nevoie de multa fermitate. O avem?
Ideea este ca nu rezolvam nimic daca intram cu buna credinta in mlastina si ceata dialogului cu preopinenti cu mintile setate pe alti parametrii decat ai dialogului. Avansam daca trimitem aceste minti –ferm si fara menajamente- exact acolo unde le este locul. Daca nu intram in jocul lor si daca spunem lucrurilor pe nume.
Avansam daca o sa continuam sa punem pe agenda teme si argumente la un nivel pentru care se cer reactii de un anumit standard. Atat timp cat acele reactii nu vin, nu avem ce discuta. Tot ceea ce stim despre „discutii” fara standarde minimale de raspuns, este ca sunt o pierdere de timp. Ele nu fac decat sa valideze un tip de retorica si de indivizi care bruiaza dezbaterea informata, pragmatica si realista a problemelor si blocheaza accesul pe prima linie a unor figuri publicistice decente si informate.
Acestea fiind spuse sa notam acum un paradox: Adeptii corectitudinii politce si ai etichetarii sunt practicanti fara scrupule ai dublei masuri. Este amuzant cand cei care s-au obisnuit sa atace, insulte, demonizeze si demoleze fara scrupule sunt surprinsi ca li se raspunde exact asa cum merita. Este amuzant cum invoca imediat in sprijinul lor regulile civilitatii si protocolul dezbaterii decente. Adica:
Daca acuzi pe cineva din senin,cu totul gratuit, fara argumente si dovezi de fascism, xenofobie, extremism etc. avem „o dezbatere de idei”. Daca acel cineva iti atrage atentia ca bati campii si ca nu are cum si de ce sa discute astfel de aberatii, atunci se numeste „raspuns dispretuitor si acuze lipsite de argumente”.
Daca iei numele cuiva si il asociezi fara vreo baza cu teme pasibile de a-i murdari reputatia, se numeste o „robusta disputa intelectuala”. Daca in replica ti se atrage atentia ca acuza de rasism si xenofobie este o chestie serioasa cu care nu te joci si daca ti se spune ca esti iresponsabil atunci cand o ridici impotriva cuiva fara sa ai nici cea mai mica dovada sau argument, se numeste „agresivitate”.
Daca distorsionezi spusele unui om se numese „o profunda interpretare demistificatoare”. Daca acest om face efortul sa reconstruiasca structura unui argument, si cere sa i se arate pe ea unde este identificabila tematica acuzatoare, pentru ca el nu o vede, se numeste „aroganta si refuz al dialogului”. Cititorul a inteles deja esenta argumentului, asa ca nu mai are rost sa insistam.
Intrebarea aici este asadar: Ce putem face in astfel de situatii pentru a ajuta asanarea dezbaterii? Raspunsul este sa reactionam prompt, categoric si pe baza de standarde. Sa denuntam dubla masura si sa dam replica pe masura. Exact asa cum merita. Reactia ferma si denuntarea categorica a jocului lor ii va face insa ca data viitoare sa fie mai atenti, mai ezitanti. Sa gandesca de doua ori inainte de a aplica indiscriminat si iresponsabil cliseele corectitudinii politice. Este un inceput. Nu ajutam nici dezbaterea publica, nici aparitia unei noi generatii de preopinenti daca acceptam in continuare sa jucam dupa regulile tacite ce ne impun sa inghitim cu resemnare abuzurile.
Calitatea si substanta dezbaterii conteaza. Conteaza ceea ce se intampla in spatiul disputei ideologice. Sunt unii care zic ca disputa ideologica e o pierdere de vreme. Este fals. Starea si continutul dezbaterii publice determina in buna masura dinamica societatilor moderne. Cine nu a ajuns sa inteleaga asta, nu are ce cauta in dezbaterea publica. Nu ca asa decretam noi. Ci pentru ca este concluzia logica a propriei sale pozitii.