Prietenilor confuzi, eventual „de dreapta”
Nu despre „claritate morală” vorbim azi, ci despre realități pe care propaganda a reușit să le șteargă din mintea multora. Sunteți liberi să nu citiți – e mai lung. Dar nu mai sunteți demult atât de liberi sau în siguranță ca să vă permiteți să ignorați sau negați realități în desfășurare de zeci de ani, la doi pași de granițele noastre.
O țară ca o pradă
De 8 luni luni urmăresc cu consternare curente de opinie care încearcă să legitimeze războiul lui Putin împotriva Ucrainei sau să diminueze gravitatea consecintelor. Occidentul și NATO au „provocat” Rusia prin extindere spre Est; Ucraina persecută civili ruși; Ucraina e coruptă și vândută „ocultei occidentale”; „creștin-conservatorul” Putin se lupta în Ucraina cu neocomunismul globalist sau cu nazismul ucrainian; Ucraina e un stat artificial, care n-ar fi trebuit să existe pentru că ucrainienii sunt tot ruși, șamd.
Același curent de opinie pledează acum pentru pace cu Rusia prin recunoașterea anexării celor patru noi regiuni: Donetsk, Lugansk, Herson și Zaporojie. Ce glumă! Cum să faci pace cu un agresor care îți distruge țara, bucată cu bucată, de 8 ani (de fapt de vreo sută)? Cât ar dura o astfel de pace? Ce garanții de pace ar oferi agresorul neînvins că nu-și va continua războiul cu încă o bucată, și încă o bucată de țară, până când nu vei mai avea deloc țară?
Vorbim de patru noi regiuni separatiste manufacturate (la fel ca Crimeea) prin metoda clasică rusească, respectiv distruse și epurate etnic prin terorism ca la carte. Regiuni pe care pe 30 septembrie, într-un discurs aberant, Vladimir Putin le-a declarat ca aparținând Federației Ruse: „Ne vom apăra teritoriul prin toate mijloacele”. Iar duminică, 23 octombrie, locuitorilor din Herson li s-a spus să părăsească orașul, pentru că trupele rusești de ocupație nu vor ceda, își „vor apăra teritoriul”.
Vorbim de aceeași Rusie dintotdeauna, cu aceeași tactică și strategie a agresiunii, enclavizării și raptului teritorial, delirant numite „pace și stabiltate”, aplicate în alte foste republici sovietice: Nagorno-Karabah/ Azerbaijan, Transnistria și Găgăuzia/ Republica Moldova, Osetia de Sud și Abhazia/Georgia. Aceleași minciuni, aceeași sfidare a legilor sau păcii internaționale. Cu Rusia nu poate exista pace decât atunci când și dacă e învinsă.
Partea mea de lume, aflată de sute de ani sub amenințarea Rusiei țariste, sovietice sau postsovietice, ar fi trebuit să știe mai bine decât să cadă în capcana propagandei „Rusia îndreptățită versus Ucraina vândută Vestului corupt” sau a păcii imposibile.
Esteuropenii, mai mult decât occidentalii, ar fi trebuit să știe că Ucraina, ca fostă republică sovietică, nu este și nu putea fi un rai democratic, liber de corupție sau de influențele ideologice perverse (inclusiv occidentale), pentru că nici țările lor nu sunt. Compatrioții mei ar fi trebuit să știe din experiența ultimilor 30 de ani că desprinderea de Rusia și de vechiul comunism e lungă, grea și nu se termină într-o generație. Iar dacă pentru noi parcursul desprinderii a fost ceva mai fericit decât pentru ucrainieni, fiind acceptați ca membrii ai blocului politico-militar occidental, asta nu înseamnă că ne-am eliberat. Ar fi trebuit să știe că influența răsăriteană nefastă nu s-a terminat, ci s-a suprapus peste cea occidentală nefastă – corupție ideologică și financiară, în parte sponsorizată de Rusia, apropo.
Era firesc ca toate aceste probleme să existe în Ucraina la cote mai ridicate. În fond vorbim despre o pradă mai mare, dar și mai accesibilă decât România, nefiind membră NATO. Da, asta este Ucraina pentru Rusia: o pradă. Asta este de peste o sută de ani, de când rușii și-au apropriat-o prin teroare bolșevică. Deportări, epurare etnică, genocid, holodomor … La fel ca Basarabia noastră.
Prin urmare era firesc ca problemele Ucrainei să fie mai mari decât ale noastre. Nefiresc este că există în continuare români și esteuropeni care refuză să înțeleagă că Ucraina nu este „o problema locală” (cum declara Viktor Orban) și că niciuna din probleme interne ale Ucrainei NU justifică legal sau moral agresiunea rusească.
Din punctul de vedere al legilor internaționale, regimul Putin nu avea niciun drept să anexeze in 2014 Crimeea – tot prin invazie armată și teroare, doar că nerecunoscută oficial. După cum nu avea niciun drept să ciopârțească mai departe, timp de opt ani, Ucraina, și să o transforme în teatru de război. Iar opțiunea unui stat independent, recunoscut internațional ca atare, de a face parte dintr-un bloc geopolitic sau altul – UE-NATO versus Rusia-Eurasia – este și trebuie să rămână una liberă și suverană care, la o adică merită apărată cu arme. Cel puțin în lumea civilizată (Occidentul, din care și România face parte), unde ne place să pretindem libertate, suveranitate și garanții de securitate care să ni le apere.
Deci nu, Rusia nu are nicio justificare legitimă pentru a face ce face de 8 ani în Ucraina. Și nu trebuie să-i iubeșți pe ucrainieni, nici măcar să-ți placă, pentru a înțelege și accepta această realitate: singura justificare a războiului Rusiei împotriva Ucrainei este că regimul Putin l-a vrut. Singura mea surpriză este că mai există români, europeni sau occidentali care refuză să înțeleagă.
Nimic nou pe frontul rusesc
De când este membru fondator ONU (77 de ani) și membru al Organizației pentru Securitate și Cooperare în Europa (30 de ani), Rusia nu și-a ascuns niciodată ostilitatea față de Occident, civilizație sau libertate, și a încălcat permanent legile păcii occidentale. Rusia, nu America, a încălcat când a vrut principiile Cartei ONU (1945) și pe ale Actului final de la Helsinki (1975). Sunt principii interesante, poate le citiți, menite să ne garanteze și nouă pacea, libertatea și securitatea: rezolvarea diferendelor dintre state pe cale pașnică, abținerea de la războaie de agresiune, de la amenințarea cu forța sau de la folosirea forței împotriva altor state, respectarea integrității lor teritoriale …
Rusia sovietică sau postsovietică n-a respectat NICIODATĂ viața, libertata și suveranitatea propriului popor, deci cu atât mai puțin le-a respectat pe ale altora. Nu le-a respectat în epoca stalinistă, când URSS transforma Estul Europei în lagărul ei socialist, cu teroarea armata, în totală opoziție cu doctrina politică și militară occidentală. Nu le-a respectat când amenința SUA cu războiul nuclear în anii ’60. Nu le-a respectat sub doctrina Brejnev – lansată oficial in noiembrie 1968, după invadarea Cehoslovaciei care dorea mai puțin socialism. Doctrina Brejnev statua oficial că țările „comunității socialiste” au suveranitatea limitată la datoria marxist-leninistă de a nu se abate de la dictatele Moscovei, iar dacă o fac, URSS și colegele „de comunitate” socialistă pot utiliza forța armată împotriva popoarelor deviationiste.
Rusia sovietică n-a respectat aceste principii nici când, în 1979, invada Afganistanul, pe care lucrase intens până în 1973 să-l transforme din regat cu tendințe de occidentalizare în republică marxistă – numai că între timp constatase că nu poate controla comunismul islamic afgan, deci a plecat la razboi geopolitic pe teritoriul afgan.
Doctrina geopolitica rusească, cea oficială, a fost dintotdeauna antisuveranistă și de agresiune permanentă, mai ales împotriva popoarelor vecine incomplet distruse și supuse. Și nu s-a schimbat după 1991. După destrămarea URSS, succesoarea ei, Federația Rusă, a manufacturat imediat războaie civile și enclave separatiste în fostele republici sovietice care-și declarasera independența: Transnistria, Gagauzia, Abhazia, Osetia de Sud, Nagorno-Karabakh …
Geopolitica rusească a rămas aceeași și în ultimii 23 de ani, de când Vladimir Putin conduce Rusia – tot el o condus-o și in timpul mandatului Medvedev, mai tânărul subordonat cu care a făcut la un moment dat rocada premier-președinte. Numai pretextele, propaganda și metodologia războiului (hibrid și complex) împotriva lumii libere s-au diversificat, iar ideologia care le fundamentează a primit un nume nou: Eurasia.
Noul Imperiu al Răului via Ucraina
Regimul, strategii și ideologii de casă ai lui Putin, in frunte cu Rasputinul sau mai degrabă bufonul lui de curte, Aleksandr Dughin, nu și-au ascuns niciodată ostilitatea față de Vest, America și euroatlantism. Nu și-au ascuns nici intenția de restaurare a unui nou Imperiul al Răului sub forma Eurasiei – prin asta neînțelegând numai refacerea URSS. Ucraina rămâne o etapă importantă a planulului neoimperialist rusesc.
Distrugerea Ucrainei n-a început în februarie 2022, nici în 2014. A început odată cu venirea lui Putin la putere (2000), în mintea și politicile lui naționalist- mesianice, în care se vedea întemeietor de nou imperiu euroasatic, apărător al comunităților rusești din fosta URSS, cu readucerea teritoriilor pierdute sub guvernare rusească – și, de ce nu, extinderea mai departe.
Putin nu și-a ascuns niciodată euroasianismul mesianic, bazat pe o pretinsă continuitate cultural-identitară. Dacă vă sperie aberantele politici identitare occidentale (multiculturale, wokăiste sau fluide sexual), cele rusești ar trebui să va îngrozească.
Eurasianismul rusesc este o ideologie fundamentată de creierul bolnav al „marelui filosof” Dughin – în opinia unor literați și influenceri români „de dreapta”, gen Alexandru Petria. O ideologie cu care puțini români sau occidentali sunt familiari, și care, în fond, nu este nimic altceva decât fascism ca la carte (sau, poftim, xenofobie imperială rusească, așa cum o numea jurnalistul Evgenii Ikhlov), cu nimic mai bun decât stalinismul sau neocomunismul occidental, prin care Rusia urmărește să-și extindă granițele spre Vest, sub forma unui Super Stat. Ceea ce, fără Ucraina nu se poate.
Cu alte cuvinte, războiul lui Putin împotriva Ucrainei este parte a unui plan geopolitic demult anunțat, totuși harnic ignorat la vest de Rusia. Faptul că abia în 2014 planul a debutat brutal, cu anexarea Crimeei dublată de invadarea enclavelor Donetsk și Lungansk, l-a făcut doar ceva mai vizibil. Totuși, nu suficient de inteligibil în afara zonei de conflict, deși in cei opt ani scurși de atunci regimul Putin n-a sugerat niciun moment că ar intenționa să renunțe la distrugere Ucrainei nesupuse care își continua desprinderea de Rusia prin viraj occidental.
Prin urmare, invazia din februarie 2022 n-ar fi trebuit să surprindă pe nimeni. Era conformă cu doctrina oficială a Kremlinului. Iar Occidentul serios vulnerabilizat de autodistructivele politici pandemice sau „verzi” i-a oferit acum lui Putin pretextul și oportunitatea mult așteptată – pe care administratia Trump i-a refuzat-o.
Așa se face că planul Eurasiei putiniste, care cuprinde obligatoriu Ucraina, a avansat pe linie, după clasica schemă rusească: invazie militară sub pretexte aberante, creare de enclave separatiste urmată de epurare etnică brutală, apoi recunoașterea lor oficială ca entități distincte de țară-gazdă și anexarea la Federația Rusă, împotriva legilor și opoziției internaționale. Nebunie? Poate. Dar nebunie cu plan oficial, anunțat de peste 20 de ani.
Make Russia Great Again. Conservatorism rusesc
Odrasla de colonel de securitate varianta bolșevică, în anii ’80 Aleksandr Dughin bântuia boema intelectuală moscovită, cochetând în cadrul Cercului Iuzhinskii cu ocultismul și ezoterismul (la fel ca boema noastră intelectuală care bântuia secte transcedentale), dar și cu șovinismul sau fascismul de strânsură rusească.
După destrămarea URSS, cu așa origini, relații și pregătire „filosofică”, fără vreo meserie, era firesc să se apuce serios de politică, devenind ideolog șef, apoi candidat parlamentar al Noulului Partid Bolșevic al punkerilor și rockerilor ruși „antisistem”, totuși perfect pe sistem. În alegeri n-a performat. Noroc, însă, cu succesul de mediu intelectual.
Marele succes de piață ideologică a lui Dughin a început în 1997, cu publicarea volumului „Fundamentele geopoliticii: viitorul geopolitic al Rusiei”. În această lucrare, care se întâmplă să fi devenit între timp lectură obligatorie în academiile militare rusești, Dughin susținea că obiectivul Rusiei pe termen lung ar trebui să fie crearea unui imperiu euroasiatic. În acest scop, printre altele, Georgia trebuia dezmembrată (și iată că este), Finlanda anexată (de ce credeți că în iulie 2022 s-a cerut brusc în NATO?) și Ucraina totalmente distrusă ca stat.
„Ukraina, ca stat independent cu anumite ambiții teritoriale, reprezintă un enorm pericol pentru Eurasia”, scria Dughin. „Imperiul Eurasiatic va fi construit pe principiul fundamental al inamicului comun: respingerea euroatlantismului [citiți NATO-SUA-Europa], a controlului strategic al SUA, și refuzul de a permite valorile liberale [citiți libertăți individuale și capitalism] să ne domine”
La data apariției lucrării, asemenea idei păreau copilării sau simple deliruri intelectuale. Totuși, în 1998, profesorul Andrei Tsygankov (specializat în relații internaționale și politici postsovietice), avertiza că euroasianismul lui Dughin este „discursul războiului”.
Prostii! Cine din Occident sau din Europa proaspăt eliberată de comunismul sovietic (mulțumită Americii lui Reagan) mai credea la sfârșitul anilor ’90 că Imperiului Răului ar putea renaște astfel din rămășițele URSS? Sau că Rusia condusă de Boris Elțîn ar îndrăzni să reia Războiul Rece? Sau să declanșeze războaie „calde” împotriva fostelor colonii sovietice? În general nimeni. Nimeni cu excepția tânărului fost KGBist de succes Vladimir Putin, noul țar al Federatei Ruse, care nu și-a ascuns niciodată acest vis clar structurat de prietenul-ideolog Dughin.
Și așa eurasianismul – noul fascism rusesc care, culmea ironiei și propagandei, pretinde că se luptă cu nazismul european, ucranian, ba char românesc!, a se vedea in acest sens raportul oficial al ministerului de externe rus 2019 – a fost îmbrățișat de noul Președinte al Federației Ruse, tânărul Putin, devenind politică de stat. În 2008 se preda deja la Universitatea de stat din Moscova, unde Dughin ajunsese șeful Centrului de Studii Conservatoare.
Asta înseamnă conservatorism rusesc actual, pe care unii „conservatori” români sau occidental îl aplaudă ca alternativă la Noua Stânga occidentală: o ideologie geopolitică structurată de un „mare filosof” delirant, în laboratoarele universitare ale științelor sociale rusești, îmbrățișată avid de elite, apoi de noul noul tzar rusesc, și predată administrației de stat rusești ca manual și foaie de parcurs pentru renașterea Marii Rusii. Make Rusia Great Again!
Planul și realitatea
În noiembrie 2000, Putin declara public: „Rusia s-a perceput întotdeauna pe ea însăși ca o țară euroasiatică” , iar Dughin devenea unul din consilerii Kremlinului însărcinați cu redactarea noului plan de securitate națională … eurasiatică.
Planul Dughin impunea vulnerabilizarea, surclasarea și înfrângerea „Anacondei euroatlantice” . Cum? După clasicul divide et impera rusesc, în traducere „distrugere și supunere”. De exemplu, prevedea subminarea și destabilizarea internă continuă a Americii și a coeziunii instituțiilor euroatlantice gen Uniunea Europeană și NATO. Obiectiv îndeplinit, aș zice. Dacă nu credeți, uitați-va numai la cât de coerent funcționează cooperarea euroatlantică, sau la interventile rusești în alegerile americane 2016 [nu, nu înfavoarea candidatului Trump] devoalate publicului inclusiv de anchetele parlamentare americane.
Strategia Dughin-Putin cuprindea, logic, subminarea bunelor relații ale Americii cu partenerii europeni, dintre care Germaniei i se atribuia un rol principal. Germania urma sa fie convinsă să renunțe la bunele relații cu America și să strângă în schimb relațiile cu Rusia (poate ademenind-o cu niște gaz rusesc mai ieftin, în timp ce o încuraja să-și distrugă economia prin politici verzi, de imigrație și de stat asistențial reconstruit după război pe bani americani? poate?) În schimbul acestui serviciu, Germania urma să fie compensată de Rusia cu susținerea hegemoniei teutone asupra Uniunii Europene. Ceea ce, dacă ați fost atenți, s-a și întâmplat.
Iar dacă n-ați fost atenți, vă reamintesc, de exemplu, că pe data de 5 Octombrie 2022, în contextul actualei crize (geopolitice, nu doar energetice), Traian Băsescu, fost Președinte al României, actualmente europarlamentar, a rostit în fața Parlamentului UE, clar și limpede, următorul adevăr la vedere:
„Avem o altă mare problemă, problema consolidării lui Putin de către demnitari ai Uniunii Europene. Și aici o să enumăr câțiva premieri ai Uniunii Europene care s-au pus în slujba lui Putin după terminarea mandatelor: Schroder e pe buzele tuturor, Matteo Renzi, fost premier italian, angajat la firmă rusească, Christian Kern, fost cancelar austriac, Francois Fillon, fost premier al Franței, Esko Aho, fost premier finlandez, Paavo Lipponen, fost premier finlandez, Karin Kneissl, fost ministru de externe austriac, Hans Schelling, fost ministru de finanțe austriac, și sigur nu putea să lipsească Dominique Strauss Kahn. Cu astfel de oameni în jurul său și în vârful …”
Moment în care șeful de ședință, colegul europarlamentar nentesc Rainer Wieland, i-a tăiat microfonul, ca un bun creștin-democrat teutonic ce este.
Strategii similare, de fragmentare a relațiilor de cooperare intraeuropeană, cu oferte și compensații adaptate fiecărei țări, erau planificate și pentru țările baltice și Polonia sau pentru cele balcanice – „Serbia e pământ rusesc”. Sau pentru Ungaria lui Orban, care, după cum ați observat în anii recenți, n-a avut nicio problemă să se poziționeze de partea Germaniei când interesele erau comune cu ale Rusiei (de exemplu în favoarea Nord Stream 2), dar împotriva „Occidentului corupt” când respingea oferte americane pentru energie și decidea să construiască noi reactoare nucleare cu ROSATOM, contra sute de milioane din banii cetățenilor maghiari.
Cu alte cuvinte, cu cât mai divizată Europa și legăturile ei cu SUA, cu atât mai fericită Noua Rusie imperială, care și-a oficializat începutul în 2015, sub forma Uniunii Euroasiatice cu Belarus și Kazakhstan.
.
Acestea erau, pe scurt, fundamentele geopoliticii dughiniste, publicate în anii 90 și predate în universitățile sau academiile militare rusești.
Prostii? Poate. Numai ca sunt prostii vechi de un sfert de secol, care au devenit doctrina oficială odată cu venirea lui Putin la putere (2000), ca apoi să fie confirmate pas cu pas de realitate. Cu toate acestea mulți refuză și acum să înțeleagă că acestea sunt coordonatele fundamentale ale gândirii și geopoliticii care au motivat războiul împotriva Ucrainei. Știu, nu credeți. Să continuăm.
Realitatea, pas cu pas
In aprilie 2005, intr-un discurs adresat parlamentului Federației Ruse, Putin spunea foarte clar:
„Mai presus de orice, trebuie să fim conștienți că destrămarea Uniunii Sovietice a fost un dezastru geopolitic major al secolului. Iar în privința națiunii ruse, a devenit o drama autentică. Zeci de milioane de concetățeni și compatrioți au rămas în afara teritoriului rusesc”
Cu alte cuvinte, iși asuma oficial doctrina restaurației teritoriale și pretextul sub care o va pune în practică: protecția zecilor de milioane de compatrioți ruși rămași în afară URSS. Faptul că pretextul a fost folosit pentru anexarea Crimeei și crearea enclavei rusești Donbas, este o pură coincidență.
In 2007, la Munchen, în cadrul Conferinței pentru Poltici de Securitate, în prezența cancelarului german Angela Merkel, același Putin, într-un discurs de o nerușinare epocală, și-a reafirmat doctrina euroasianistă și antioccidentală (în special antiamericană). Spun de o nerușinare epocală, pentru că in apărarea poziției lui antioccidentale, Putin invoca atunci dreptul internațional și Carta ONU pe care Kremlinul lui le încălca flagrant și tradițional!
La Munchen, in 2007, Putin și-a declarat opoziția deschisă față de SUA, NATO, UE și de răspândirea spre Răsărit a libertății (individuale sau economice), pretinzând că Rusia reprezintă un factor superior de menținere a păcii și stabilității în lume, dând exemplul forței de ocupație formată din cei 1500 de militari ruși din Republica Moldova! Care miltari ruși în numele păcii staționau în Transnistria, desigur. A invocat, de asemenea, retragerea militară din Georgia … pe care a reinvadat-o la loc un an mai târziu!, tot în numele păcii și stabilității, bineînțeles. Și mulți l-au aplaudat la Munchen …
Apoi a venit fatidicul an 2008, luna aprilie, summitul NATO de la București. Euroatlantismului cel rău, mai precis America, avea un plan de extindere a NATO. În cadrul lui ar fi urmat, printre altele, ca Ucrainei și Georgiei să li se prezinte „foaia de parcurs” procedural pentru a deveni membre.
La Bruxelles, cu două săptămâni înainte, începuseră proteste (violente) împotriva extinderii NATO, a instalării scuturilor americane anti-rachetă în Europa, și pentru „dezarmare nucleară”. Știți, ca pe vremea Războiului Rece, aceiași idioți utili ai stângii occidentale, activiști „pentru pace”, despre care nu m-ar mira deloc să aflu că au fost sponsorizati și-n 2008 de Rusia, în cadrul amplei strategii de destabilizare euroatlantică; mai ales că acestea erau și nemulțumirile lui Putin, invitat la discuții și negocieri bilaterale la acel summit, altă pură coincidență, desigur.
Din păcate pentru NATO și Europa, dar mai ales pentru Ucraina și Georgia, celor din urmă li s-a refuzat „foaia de parcurs” a aderării la NATO. Au fost, practic, cedate Rusiei contra altor avantaje negociate – prost, în opinia mea – de liderii NATO cu Putin. Cu alte cuvinte, Putin a reușit atunci, la București, să mențină Ucraina și Georgia in sfera lui de influență. Cum? Cu ajutorul Franței lui Sarkozy, Germaniei lui Merkel și, din păcate, a Marii Britanii guvernate de laburistul (citiți socialistul) Gordon Brown – știți, iubirea de tinerețe a prințesei Margareta, pentru că, se știe, la majestățile noastre deviza e Nihil Sine Deo, iar Dumnezeu e bun prieten cu Karl Marx.
Pentru Putin semnalul a fost clar: liber la ciopârțit Georgia și Ucraina. Ceea ce s-a și întâmplat:
Câteva luni mai târziu, în august 2008, Putin și-a reluat planul anti-georgian – Georgia divizată, remember fundamentele geopoliticii rusești, Dughin 1997? – sub aceleași false pretexte și după aceeași schemă a enclavelor separatiste. În Georgia existau deja două asemenea enclave manufacturate de ruși după destrămarea URSS: Osetia de Sud și Abhazia.
Pe 1 august 2008 separatiștii din Osetia de Sud (susținuți și înarmați de ruși) au început să bombardeze sate georgiene.
Pe 7 august, guvernul Georgiei a trebuit să trimită acolo armata. Tot atunci, militari ruși au pătruns ilegal pe teritoriul Georgiei pentru a-i susține pe separatiști.
Pe 8 august Rusia a declanșat războiul total împotriva Georgiei, atacând aerian, terestru și naval teritorii din afară zonelor separatiste. Totul sub pretextul unui imaginar „genocid” comis de guvernul georgian și pentru menținerea păcii și stabilității. Nu glumesc. În august 2008, Moscova a justifcat invazia Georgiei sub pretextul unui „genocid” georgian împotriva separatiștilor care de fapt îi atacaseră ei pe georgieni, susținuți și înarmați de ruși. (Denazificarea Ucrainei … sună familar?)
Pe 12 august Nicolas Sarkozy (care se opusese primirii Georgiei în NATO) a negociat cu Rusia încetarea focului.
Pe 26 august 2008, Rusia a recunoscut cele două enclave separatiste ca republici independente.
Marile puteri europene n-au obiectat, au rămas în bune relații cu Rusia. În fond, de ce ar fi obiectat? Franța, Germania și Marea Britanie tocmai ii predasera Georgia lui Putin în aprilie, la București, iar responsabiltatea Rusiei pentru „violarea drepturilor omului” în zonele separatiste și în acea invazie a fost recunoscută și condamnată la CEDO (Curtea Europeană pentru Drepturile Omului) abia în 2021, in timp ce pentru crime de război, Tribunalul Internațional Penal de la Haga abia anul acesta a început să emită niște mandate de arestare a unor ruși.
Sfârșitul memoriei?
Să recapitulăm. Make Russia Great Again, plan geopolitic și strategie euroasatică anti-occidentală (nu anti-stânga occidentală, atenție!) publicate în 1997 sub titlul „Fundamentele geopoliticii: viitorul geopolitic al Rusiei”, oficializate odată cu venirea lui Putin la putere și puse în practică pas cu pas. Metodologia clasică a minciunii, enclavizării și raptului teritorial, urmate de război total.
Istorie repetată zeci de ani sub ochii dumneavoastră, care priveau în altă parte: în buna ei tradiție pacifistă, Rusia a ucis în masă civili la ei acasă, zeci de ani, în mai multe foste republici URSS; a epurat etnic (terorizat, deportat, alungat) populația majoritară din enclavele separatiste pe care le-a susținut, pentru a putea pretinde apoi că, datorită compoziției etnice diferite de cea majoritară, zonele separatiste au dreptul la „autodeterminare” – ați ghicit, conform dreptului internațional pe care chiar Rusia îl violase de fiecare dată.
Aceeași tactică și strategie, sub aceleași false pretexte ca în enclavele Transnistria și Găgăuzia din Republica Moldova, Nagorno-Karabah din Azerbajan, Osetia de Sud și Abhazia din Georgia. Aceeași ca-n Ucraina de azi, în Crimeea, Donetzk, Lungansk, Herson și Zaporojie. Aceeași ca oriunde intervine Rusia pentru „pace și securitate”, manufacturând conflicte așa-zis înghețate – totuși fierbinți – prin care-și continuă expansiunea teritorială (ilegală) pe teritoriul altor state.
Asta se întâmplă în Ucraina, cu plan, pe etape, începând din 2014. Acesta este și rămâne modelul geopolitic rusesc. Metodologia Make Russia Great Again. Zero legitiminate, sfidarea legilor internaționale, minciună, barbarie, furt, crimă, teroare ridicate la rang de politică de stat. Conservatorism rusesc.
Cum e posibil ca unii compatrioți să nu înțeleagă? Tocmai în țara mea, care a fost supusă sute nu zeci de an, agresiunii imperialiste rusești? Țara mea, care nici acum nu și-a recăpătat înapoi teritoriile nordestice furate de ruși (nu de ucrainieni), apoi epurate etnic prin crimă și teroare care continuă și azi.
Cum e posibil să mai existe români care neagă aceste realități la vedere și care cred în continuare că Rusia a fost „provocată” de Vest sau de ucrainieni, deci este cumva îndreptățită să repete în Ucraina această „șmecherie” geopolitică, întotdeauna criminală și ilegală?
Nu am decât o singură explicație: propagandă, amnezie sau ignoranță. Sfârșitul memoriei. Din păcate nu și al istoriei greșite, care de aceea se repetă în orori și erori iar și iar.
(Va urma)
Suportul publicului nostru, inclusiv cel financiar, este esențial pentru menținerea și dezvoltarea paginii ACIDmedia. Orice donație este binevenită. Vă mulțumim!
Donează aici