S-a întâmplat în România, între 16 și 22 decembrie 1989. A început la Timișoara, a continuat la București, apoi s-a răspândit în toată țara. A fost revoluție anticomunistă sau o revoltă împotriva regimului Ceaușescu? Aceasta rămâne, după 31 de ani, întrebarea. Între timp, adevărul despre evenimentele de atunci rămâne bine îngropat de generații succesive de politicieni, magistrați și istorici a căror impostură poate fi egalată doar de aversiunea lor față de libertate, democrație și realitate. Totuși, acum știm sau ar trebui să știm destul ca să nu mai repetăm erorile trecutului.

În 1989 nimeni nu știa ce se va întâmplă după căderea Cortinei de Fier și destrămarea Imperiului Râului [URSS]. Era prima dată în istorie când un sistem totalitar comunist se prăbușea aproape simultan, fără război civil, în atâtea țări – jumătatea de Est a Europei. De aceea le-au numit „revoluții de catifea”, pentru că au fost pașnice. Cu o singură excepție: România. În România a curs sânge și moarte.

Pe continent și în Occident s-a născut atunci o iluzie: că popoarele proaspăt eliberate din lagărul sovietic și lumea întreagă o vor rupe cu comunismul. Mulți sperau că esteuropenii vor îmbrățișa rapid democrația, libertatea și Domnia Legii ca colo unde au fost inventate, în Occident dar mai ales în America lui Washington, Lincoln siau Reagan.

Ne-am înșelat. Am subestimat forța malefică a ideologiilor și metodologiei Stângii. Așa s-a întâmplat că în aceste trei decenii noi tot nu ne-am eliberat, iar Occidentul a regresat călcându-ne pe urme, mulțumită noilor comuniști deghizați în liberali, creștini sau democrați precum Obama, Clinton, Merkel, Macron, Ursula de la Bruxelles sau, mai nou, vedetelor tehnocrației Covid și guvernelor lumii civilizate care au decis că dictatura și pseudoștiința Covid sunt Calea, nu Dumnezeu, Știința și Libertatea.

Ne-am înșelat, pentru că am uitat că în politică revoluțiile NU sunt sinonime cu evoluția. Revoluțiile, în sens de schimbări violente și radicale de regim politic, distrug mai mult decât construiesc, de aceea sunt mai degrabă sinonime cu involuția. Exceptiie sunt rare.

Bunăoară, ce s-a întâmplat în America prin și după Războiul de independență din 1776 a fost, din punctul de vedere al restului omenirii, un fenomen realmente revoluționar pentru Democrație și Libertate. Însă pentru coloniștii americani n-a fost o revoluție propriu-zisă, ci mai degrabă o evoluție firească, fundamentată pe valori și practici care intraseră în cultura lor socială de câteva generații. Acel război revoluționar n-a fost purtat împotriva fundamentelor morale și religioase ale celor 13 colonii, al căror corolar era credința creștină în Dumnezeu, Libertate, Lege și Egalitate de Șanse (Rule of law), ci împotriva Imperiului Britanic care le nesocotea. De aceea acolo schimbările au reușit, au rezistat, iar ce a urmat a fost o evoluție instituțională durabilă și pozitivă. Ceea ce nu se poate spune despre celelalte mari revoluții moderne – franceză, bolșevică, maoistă sau cele sudamericane – care n-au reușit decât să frâneze sau chiar distrugă, pentru mai multe generații, șansele de progres real, de libertate și bunăstare generală, întorcăndu-se mai devreme sau mai târziu de unde au plecat: la regimuri autoritare sau totalitare, toate falimentare moral, politic și economic.

Revoluția română din decembrie 1989? Retrospectiv si dupa rezultate, pare că n-a fost o revoluție anticomunistă, ci mai mult o revoltă anticeaușistă sângeroasă, orchestrată și speculată cinic de elitele comuniste care i-au inlocuit pe dictatori atunci. Asta indicau rezultele alegerilor din 20 mai 1990, rămase în istorie sub denumirea de „Duminica Orbului”, când 85% din electoratul proaspăt ieșit din comunism l-a votat pe comunistul Ion Iliescu ca nou Președinte al României … libere. Șocant? Atunci a fost. Acum nu mai este. Pentru că acum știm, de exemplu, că prima grijă a comunistului Iliescu și colegilor a fost să împiedice eliberarea noastră, adică apariția forțelor politice de dreapta, citez:

“Acum trebuie lucrat individual, ca să evităm împingerea spre dreapta a proceselor, a problemelor sociale de la noi. Şi eu cred că, din punct de vedere politic, preocuparea principală a celor câţiva care suntem aici este de a contribui la o dezvoltare sănătoasă, pe calea revoluţionară, şi să frânăm posibilitatea elementelor de dreapta de a prelua comanda, tendinţe care se manifestă şi în alte ţări socialiste. Instrumentul gândit, rapid ne-a venit ideea, pentru că a fost clar că altceva nu avem de făcut, a fost ideea acestui Front, Frontul Salvării Naţionale” ii spunea Ion Iliescu pe 27 decembrie 1989, in sediul Ministerului de Externe, ambasadorului plenipotentiar al URSS (Rusia de atunci) Evgheni Tiajelnikov (extras din stenogramele discutiei publicate abia in 2010, de ziarul Adevarul)

Au reuşit. Mințind și furând pe rupte, sau instigând fără scrupule la crimă în masă (la revoluție și mineriade), s-au asigurat că România va rămane țara comuniștilor bătrani cu înaintare spre țara comuniștilor tineri, high-tech. Planul lor revoluționar a fost susținut de fosta Securitate și de fosta nomenclatură PCR, transformate imediat în noua elită politică a României diseminată în conducerea tuturor partidelor parlamentare. Așa au reușit să mențină pană azi nu doar controlul asupra autorităților publice și întregii noastre clase politice, ci și asupra educației, informației, economiei și finanțelor private. Și cred că niciodată acest lucru nu s-a văzut mai clar și resimțit mai tragic ca în acest an de dizgrație politică. Faptul că la începutul lui 2020, puțina noastră libertate și bunăstare ne-au fost spulberate peste noapte nu s-a datorat virusului biologic sau Covid-19, ci virusului politic și mental al comunismului , care se pare că nu ne-a părăsit niciodată ,ci doar a suferit unele mutații de suprafață.

Dacă acum 31 de ani a fost sau nu o revoluție, vor stabili istoricii. Dacă ne vom întoarce sau nu de unde am plecat, într-un nou regim totalitar, urmează, însă, să decidem noi, cetățenii României de azi. Pentru că, finalmente, „guvernul nostru nu are nicio putere în afara celei oferite de popor” , spunea Ronald Reagan, pe 20 ianuarie 1981, în primul său discurs inaugural de mandat. Sigur, el le-o spunea cetățenilor americani, iar România nu este America. Dar tot el a avut grijă ca 8 ani mai târziu să avem și noi, nu doar poporul lui, ȘANSA enormă, epocală, și LIBERTATEA de a învăța că niciun guvern nu are dreptul și nu poate să ne-o ia fără consimțământul nostru. LIBERTATEA. Peste o mie o sută de români  au murit de glonțul patriei noastre comuniste și peste trei mii au fost răniți acum 31 de ani pentru același lucru. Adică pentru noi. Mai contează? Pentru mine n-a încetat să conteze niciodată.