Inflația și crizele economice sunt fenomene ceva mai complicate decât se comentează în media oficiale sau sociale. Ce nu e deloc complicat și nu poate fi contestat este că au cauze politice.

În contextul generat de nefericitele declarații ale Președintelui Iohannis întrebarea este dacă, totuși, pentru inflația din țară sau pentru criza globală poate exista o singură cauză sau un singur vinovat?

Răspunsul corect este categoric NU. Iar faptul că nu vine de la politicieni n-ar trebui să fie o surpriză: cei actuali (și nu mă refer doar la România) numai accidental pot fi suspectați de onestitate. În plus, ai noștri se exprimă mai greu.

Ce mă irită, însă, este când nici criticii ne-politicieni, considerați specialiști, fac același lucru. Exemplu:

„Putin e de vină? Putin e de vină că Ciucă adună mai multe taxe??” – Bogdan Glăvan, economist, profesor universitar „liberal”,  consiler al fostului premier Ludovic Orban.

Ce să mai vorbim de guvernatorul BNR, încă cel mai longeviv guvernator de bancă centrală din lume, dacă nu mă înșel? Care întâi a zăpăcit publicul într-o limba română bizară, menționând ceva despre costurile energiei care „se duc” (ducă-se, fie!) în prețurile de consum și despre înțeleptul intervenționism BNR prin nu știu ce „balancing act”. Apoi, după argoul de birt pseudoeconomic, a făcut apel la „calmitate” (de la „calamitate”, probabil) și-un ceai de tei din partea autorităților.

Nu cred că de glume proaste duc lipsă românii. Iar eu încă nu m-am obișnuit și mă irită (îngrozitor) când „specialiștii” își bat joc de public, practicând același tip de propagandă, non-argumente sau sferturi de adevăr ca politicienii. Pentru că nu există minciună mai eficientă decât cea prin omisiune, iar când vine de la persoane cu aparentă autoritate profesională, e cel mai puțin scuzabilă.

Pornind de la această iritare, pentru dilema cine-i de vină pentru inflația din România, Putin sau guvernele noastre?, respectiv unde ar trebui căutați vinovații și soluțiile, propun altă abordare, mai inteligibilă și mai serioasă. Una care nu pornește de la prezumția că actuala criză sau inflație ar avea cauze singulare sau vinovății care se exclud reciproc, ci contribuții multiple.

Concret, propun să lărgim perspectiva influențelor interne și externe asupra sectorului energetic românesc – da, costul energiei contează enorm -, reluând o discuție trecută sub tăcere de la începutul pandemiei: influența Rusiei și a guvernărilor PSD asupra prețurilor și producției interne de petrol și gaze.

În toamna lui 2019 am analizat problema împreună cu doi specialiști americani preocupați de securitate energetică și de zona Mării Negre. Am făcut-o la propunerea și sub coordonarea unuia dintre ei, Arnold C. Dupuy (militar în rezervă de două ori decorat în Afganistan, analist BAH, SAIC și NATO, profesor de relații internaționale și strategii de securitate la George Mason University, Virginia Tech și școala postgraduala a academiei navale americane), a cărui lucrare de doctorat (în filosofia planificării, guvernanței și globalizării) se întâmplă să fi avut ca subiect „Tipare de regionalism și securitate: energia că influență transformatoare în regiunea Mării Negre” (Patterns of Regionalism and Security: Energy as a Transformational Influence in the Black Sea Region)

Varianta scurtă a constatărilor noastre a fost publicată în limba română (traducerea din engleză și tehnoredactarea nu-mi aparțin, nici cele câteva erori). De unde amintesc:

 

[…]Privatizarea Petrom s-a derulat între sfârșitul anului 2002 și mijlocul anului 2004, sub supravegherea fostului prim-ministru Năstase și a ministrului Industriei și Resurselor, Dan Ioan Popescu, într-o totală lipsă de transparență, care durează până astăzi. Investitorul ales în defavoarea companiei americane Occidental Petroleum, a fost compania austriacă OMV, cu o lungă istorie de parteneriat cu gigantul rus Gazprom.

Semnarea contractul de privatizare a S.N.P. Petrom, cea mai mare companie petroliera din Romania, la Palatul Victoria, in prezenta premierului Adrian Nastase, a ministrului Federal al Economiei si Muncii din Austria, Martin Bartenstein. Semneaza: vicepresedintele O.M.V., Gerhard Rois (stg.), presedintele O.M.V., Wolfgang Ruttenstorfer (ctr.) si seful Oficiului Participatiilor Statului si Privatizarii in Industrie, Constantin Nedelcu (dr.) Sursa Agerpres

[…]Între 2008 și 2009 au avut loc o serie de întâlniri la nivel înalt între București și Kremlin pe tema pieței românești de petrol și gaze […]fie pentru a securiza, fie pentru a întârzia parteneriatul strategic dintre Gazprom și companiile românești de stat.

[…]Odată cu plecarea Chevron [companie americana care s-a restras din Romania post-proteste Pungesti 2013 impotriva forajului de tip fracturare hidraulica in sisturile romanesti], Gazprom și compania de stat sârbă de petrol și gaze Naftna Industrija Srbije (INS) au primit autorizația de a efectua operațiuni de fracturare hidraulică de la Agenția Națională pentru Reglementare în Energie (ANRE). [5] Mai precis, Gazprom a primit autorizație să foreze atât zăcăminte de gaz, cât și de petrol, în cinci șisturi din vestul României, iar, în aprilie 2019, a inaugurat producția de gaze pe câmpul Jimbolia.[6]”

„Cele mai promițătoare sunt depozitele de petrol și gaze din Marea Neagră, care au fost, mult timp, inaccesibile din cauza adâncimii mării, a formațiunilor geologice complexe și a pericolelor legate de siguranță.

În 2015, compania rusă de petrol și gaze, Lukoil, în cooperare cu Romgaz și compania PanAtlantic Petroleum, cu sediul în Houston (SUA), a descoperit zăcăminte de gaz în perimetrul „Trident“ din Marea Neagră, din zona comercială exclusivă a României. În aprilie 2018, PanAtlantic Petroleum s-a retras din proiect și a vândut pachetul său către Lukoil și Romgaz.[7] În iulie 2019, Lukoil a obținut autorizația de foraj în larg, prin intermediul contractorului italian Saipem.

[…]Totuși, perimetrul de mare adâncime „Neptun“, un parteneriat 50%-50% între ExxonMobil și OMV-Petrom, este cel care poate perturba relațiile americano-române. ExxonMobil a investit deja 700 de milioane de dolari în forajul mai multor puțuri de explorare.[…]”

 

În vara lui 2019 Exxon, a doua mare companie americană în domeniu după Chevron, și-a anunțat retragerea din România, materializată între timp prin vânzarea, la începutul lunii mai 2022, a pachetului de acțiuni către ROMGAZ. Despre această a doua mare retragere americană scriam în 2019:

„Această decizie era previzibilă de ani buni, din cauza incapacității parlamentului controlat de PSD de a adopta proiectul LegiiOffshore. [8]

Aprobată inițial de Senat, versiunea inițială a legii prevedea redevențe standardizate și asigura predictibilitate, o condiție necesară pentru producția și operațiunile pe termen lung. Legea a fost schimbată în ultima clipă de către liderii PSD din Camera Deputaților, care au instituit impozite progresive pentru gazele offshore românești. Mai mult, prețul de vânzare pe piața internă a acestora a fost plafonat timp de 3 ani. [9]”

Destul de prezentă și activă Rusia lui Putin,  în ultimii 20 de ani, în sectorul energetic românesc, nu credeți? Dar mulțumită cui? Poate guvernărilor noastre? În caz că răspunsul nu e clar, sunteți liberi să parcurgeți integral textul din 2019 aici.

Azi insist asupra impactului legislației PSD, previzibil încă de atunci:

OUG 114/2018 plafona la 68 lei/MWh prețul gazelor produse și vândute în România între 1 aprilie 2019 si 28 februarie 2022.

OUG 19 din martie 2019 instituia o taxă suplimentară de 2% pe cifra de afaceri pentru producătorii locali de energie; această taxă a fost introdusă inițial prin OUG 114/2018. Guvernul PSD, sub presiune publică modificat OUG 114/2018 prin OUG 19/2019, scăzând impozitul de 2% pe cifra de afaceri numai pentru bănci și eliminând-o pentru industria minieră/cărbune, NU și pentru industria petrolului și gazelor.

Taxele discriminatorii și plafonarea prețului gazelor produse și vândute în România au făcut ca producția internă să intre-n declin. Producătorii români (în principal ROMGAZ și OMV) fie au vândut în pierdere, fie au preferat să stocheze producția, România importând (ce surpriză!) mai mult gaz rusesc.

Așa se face că, în timp ce în 2016 România își acoperea din producția internă 94% din cosum, în ianuarie 2020 acoperea doar 80%, diferența fiind compensată de importuri, în general rusești. În august 2021, importul de gaze rusești atinsese un nivel record de 40% din consumul intern, iar pentru tot anul trecut profiturile Gazprom din vânzările către România au fost de 5 ori mai mari decât în 2020. Alegria! Detalii aici, aici și aici

În această situație ne-au găsit criza generată de politicile pandemice și de războiul lui Putin cu Vestul (nu doar cu Ucraina): într-un declin al producției interne de gaze naturale și cu o dependență energetică față de Rusia, ambele generate artificial de politici anterioare, practicate in timpul ambelor mandate al Președintelui Iohannis – deci știa!

Așadar, poate că în legătură cu relațiile guvernelor noastre cu Rusia ar trebui oferite mai multe explicații și nominalizate toate părțile vinovate, nu doar Rusia?

Ar trebui început, poate, cu politicile prepandemice care au afectat independența energetică a României față de Rusia și au influențat prețurile prea mari pe care noi, consumatorii români, le plătim pentru energie? Sau cu politicile pandemice aberante și ticăloase, care au continuat pe linie, devalizând suplimentar bugetele noastre publice sau private?

Dar să rămânem la Rusia.

Merită sublinat faptul că, în paralel cu declinul producției noastre interne de gaze, între 2016 și 2020 prețul gazelor rusești a crescut cu cca 50%.

Apoi, în ultimul trimestru al anului 2021, prețul gazelor în Europa a explodat de-a dreptul, în principal din cauza șantajului rusesc: reducerea exportului de gaze către Europa, mai ales prin gazoductul Yamal, în scopul de a presa Comisia Europeană că să aprobe Nord Stream 2.

Extras din analiza semnată de Mike Fulwood, cercetător principal la Institutul Oxford pentru Studii în Energie, publicată de institut în ianuarie 2022.
Extras din analiza semnată de Mike Fulwood, cercetător principal la Institutul Oxford pentru Studii în Energie, publicată de institut în ianuarie 2022.

Era înainte de război, ce-i drept, dar tot despre Rusia lui Putin vorbim. (Deci parțial, Klaus Iohannis avea dreptate. Unde parțial este cuvântul de ordine.)

Așa s-a întâmplat că în 2021 buzunarele lui Putin s-au umplut destul ca să-i permită războiul energetic împotriva Europei și războiul total împotriva Ucrainei. Cu precizarea că și noi i le-am umplut mai mult decât trebuia, nu numai Vestul.

În consecință, iată-ne într-o nouă etapă a șantajului energetic rusesc, cu costuri sporite de reorientarea rapidă spre alte surse de combustil fosil – uitați vânturile și alte fantezii verzi care nu țin de cald. O reorientare cu desprindere de Rusia care era demult necesară, iar pentru România mai la îndemână decât pentru alte țări europene. Dar n-a fost să fie, mulțumită geniilor politice.

Și acum, cunoscând aceste lucruri, ce credeți? Are sau nu Putin o contribuție la actuala criză și inflație românească?

Nu, aceasta nu este o analiză exhaustivă a cauzelor inflației și crizei globale. Este doar o abordare mai realistă și mai inteligibilă a realității regionale, care aduce clarificări la întrebări de interes public de tipul:

  • Au prețurile la energie legătură cu creșterea generală de prețuri din România?
  • Ar ajuta la reducerea inflației o scădere de taxe gen TVA, care este exclusiv în vârful pixului guvernelor naționale?
  • Sunt guvernele României din ultimii PATRU ani (sau mai mulți) vinovate pentru declinul extracției/producției interne de gaze și/sau pentru creșterea dependenței noastre energetice de Rusia? Subliniez patru ani sau mai mulți, pentru că crizele și cauzele lor (politice, nu naturale!) n-au început ieri, nici odată cu virusul din Wuhan sau cu covidocrația ultimilor ani.
  • Și, în fine, este guvernul Ciucă primul sau singurul vinovat?

Cred că până aici puteți răspunde singuri cu un simplu DA sau NU, fără să fiți profesioniști în economie sau energie. Mai departe, însă, s-ar cere răspunsuri serioase din partea guvernanților. Același lucru s-ar cere și din partea specialiștilor: răspunsuri serioase și soluții mai rapide (care există), nu minciuni și cimilituri de propagandă, pentru că astea nu calmează nici criza, nici oamenii.

Ideea fiind că nu, Putin și războiul lui nu reprezintă singura cauză a crizei economice globale sau a inflației locale, cum s-a trezit vorbind Klaus Iohannis. În același timp, sugestia că nu s-ar numără printre cauze e la fel de caraghioasă ca aceea că pentru actuala criză vinovat ar fi numai guvernul generalului PNL.

De fapt, conform informațiilor pe care NU le avem, e neclar dacă actualul guvern face bine sau rău ce face. În acest sens, n-ar strica să-i atenționeze cineva pe Președinte și pe General că datele și politicile de stat privind economia, crizele, vinovații și soluțiile sunt informații de interes public (conform Constituției), nu secrete de stat. Dacă vor calm și încredere din partea populației.

Personal, ce aștept de la guvernanți, economiști și specialiștii-vedetă este mai multă seriozitate în loc de propagandă atunci când vorbesc public despre realități îngrijorătoare precum criza economică, securitatea sau sărăcirea noastră – pentru că e a noastră, nu a lor, deși ei au generat-o. E prea mult? În fond nu aștept curaj sau inteligență sclipitoare, ci doar seriozitate și onestitate.

Suportul publicului nostru, inclusiv cel financiar, este esențial pentru menținerea și dezvoltarea paginii ACIDmedia. Orice donație este binevenită. Vă mulțumim!
Donează aici