Sunt povești care merită repovestite. Pentru că nu-s povești, ci istorie. Istoria miracolelor care s-au întâmplat și de care toate generațiile au nevoie. La sfârșitul acestui an în care contra-miracolul neocomunismului covidist ne-a suspendat peste noapte viitorul, morala, memoria și libertatea, cu o ușurință și viteză pe care nu le credeam posibile, cred că merită repovestite mai mult că oricând.
În 1967, în altă lume, pe alt continent
Era în ianuarie 1967, înainte de a mă naște eu. În Lumea mult mai Liberă decât România socialistă, Ronald Reagan, proaspăt ales guvernator al Californiei, rostea primul său discurs inaugural de mandat. Atunci, cu luciditatea și clarviziunea pe care numai cei puțini și aleși (de Dumnezeu) le au, avertiza:
„Poate că voi și eu am trăit prea mult acest miracol ca să-l apreciem cum trebuie. Libertatea este un lucru fragil și nu se află niciodată la mai mult de o generație distanță de extincție. Libertatea nu se moștenește; pentru ea trebuie luptat și trebuie apărată tot timpul, de fiecare generație, pentru că vine doar o dată pentru popoare. Cei care au cunoscut libertatea și au pierdut-o n-au mai recâștigat-o.”
Californienii de atunci au înțeles Miracolul. Câtă vreme Ronald Reagan le-a fost guvernator (până în 1975) și-au apărat libertatea cot la cot cu el. Apoi, când America mai avea puțin și devenea a 17-a colonie a Uniunii Sovietice, s-a mai întâmplat un miracol: în ciuda adversităților și previziunilor elitelor politice, mediatice și intelectuale, și chiar împotriva unei bune părți din Partidului Republican, Reagan a devenit al 40-lea Președinte al Americii, redându-le nu doar americanilor Libertatea și Speranța, ci și nouă. La sfârșitul lui 1989, dictaturile comuniste din Europa de Est s-au prăbușit.
Dar miracolele nu se întâmplă singure. Au tehnologia lor de fabricație. Noile generații au fost ajutate s-o uite sau să n-o mai înțeleagă – comuniștii americani s-au ocupat – și așa s-a întâmplat că frumoasa și bogata Californie și-a pierdut de ani buni Libertatea și nu se știe dacă o va recupera vreodată. Mai există totuși, o speranță: Donald Trump și zecile de milioane de americani care l-au votat a doua oară, în 2020 – oficial 75,; neoficial, dar legal, probabil 80. Restul lumii? Cne știe, poate încă un miracol …
În 1968, de Crăciun, Pământul a Răsărit dinspre Lună
În decembrie 1968, în America, s-a mai întâmplat un miracol., care numai în Libertate, acel fel de Libertate, se putea întâmpla. Frank Borman, James Lovell și William Anders, echipajul de pe Appolo 8, au fost primii oameni care au călătorit în spațiu dincolo de orbita Pământului, ajungând pe orbita Lunii. Primii oameni care au văzut vreodată Răsăritul Pământului dinspre Lună.
“Earthrise” [răsăritul Pământului], fotografia făcută de William Anders pe 24 decembrie 1968, a capturat pentru posteritate imaginea de o frumusețe rară.
Atunci, în ajunul Crăciunului, privind Pământul de departe, ajunsi acolo în condiții tehnice și de risc inimaginabile în zilele noastre, Frank Borman, James Lovell și William Anders au ținut să transmită un mesaj către noi, cei de pe Planeta Albastră. Mesajul suna așa:
Bill Anders:
Ne apropiem acum de răsăritul soarelui dinspre lună, și pentru toți oamenii de pe Pământ, echipajul lui Apollo 8 are acest mesaj pe care am dori să vi-l transmitem:
„La început a făcut Dumnezeu cerul și pământul. Dar pământul era nedeslușit și neîmplinit, și întuneric era deasupra genunii; și Duhul lui Dumnezeu se purta pe deasupra apelor. Și Dumnezeu a zis: „Sa fie lumina”. Și a văzut Dumnezeu că lumina era frumoasă, și a despărțit Dumnezeu lumina de întuneric.”
Jim Lovell a continuat:
„Și Dumnezeu a numit lumina „zi” și întunericul „noapte”. Și a fost seară și dimineață, ziua întâi.
Și a zis Dumnezeu: „Sa fie o tărie prin mijlocul apelor și să despartă apele de ape”. Și Dumnezeu a făcut tăria și a despărțit apele cele de sub tărie de cele de deasupra tăriei. Și a fost așa: Dumnezeu a numit tăria „cer”. Și a fost seară și a fost dimineață, ziua a doua.”
Frank Borman a încheiat:
„Si Dumnezeu a spus: Apele de sub cer să se adune într-o singură adunare și să se arate uscatul”. Și a fost așa: apele de sub cer s-au adunat în adunările lor și s-a arătat uscatul. Și Dumnezeu a numit uscatul „pământ”, iar adunările apelor le-a numit „mări”. Și a văzut că era bine.”
Iar din partea echipajului de pe Apollo 8, încheiem cu noapte bună, noroc bun, Crăciun Fericit, și Dumnezeu să vă binecuvânteze pe voi toți, pe toți cei de pe bunul Pământ.
Mesajul era din Biblie, mai precis din Geneză. Probabil că azi NASA nu l-ar mai fi difuzat, fiind rasist (pentru ca, nu-i asa, toti cei trei astronauti erau barbati, albi si crestini) și ofensând sensibilitatea atâtor oameni fără Dumnezeu. De aceea vi-l reamintesc eu. And let them be offended, I don’t care.
Povestea extraordinarului echipaj de pe Appollo 8, a tehnologiei miracolului înfăptuit de ei și de colegii lor, și a Crăciunului 1968, v-o spune Alexandru Hâncu, în filmul de mai jos, pe care vă invit să-l urmăriți. Merită.
Crăciun fericit, și nu uitați să credeți în miracole!
(Va urma)