A publica într-un jurnal academic este un lucru deosebit de dificil. S-ar putea să aveți un manuscris minunat în curs de examinare, ulterior respins pe baza comentariilor unui recenzor anonim care crede că utilizați prea multe puncte de exclamare. Sau datorită unui recenzor supărat că nu ați citat și din activitatea sa. Sau altul care nu a citit manuscrisul, dar care continuă să vă critice munca deoarece ați neglijat un proces statistic important pe care, de fapt, l-ați implementat clar și corect.
Și acesta este doar vârful aisbergului.
Știu aceste lucruri deoarece am publicat până în prezent peste o sută de lucrări academice de-a lungul carierei mele. Sunt un om trecut prin toate acestea.
Din acest punct de vedere voi spune că cea mai dificilă încercare de publicare a unei lucrări a fost cea legată de lucrarea pe care eu și echipa mea (New Paltz Evolutionary Psychology Lab) am conceput-o pe tema motivațiilor politice care stau la baza valorilor academice ale profesorilor universitari.
Această lucrare, inspirată de o vizită pe care ne-a făcut-o Jonathan Haidt de la New York University, fondatorul Academiei Heterodoxe, s-a dovedit a fi, în mod surprinzător pentru noi, atât de controversată încât a fost respinsă de aproape zece reviste academice diferite. Fiecare refuz a venit cu un nou set de motive. De la un moment dat am început să credem că poate academicienii au găsit acest subiect și rezultatele noastre drept prea amenințătoare. Poate că lucrarea era pur și simplu incorectă din punct de vedere politic. Nu pot garanta că acesta a fost motivul, dar vă pot spune că am investit o grămadă de timp în cercetare și, din postura cuiva cu experiență atunci când vine vorba de publicarea lucrărilor empirice din cadrul științelor comportamentale, cred cu adevărat că această cercetare a fost în general bine gândită, bine implementată și bine prezentată. Și că are de fapt ceva de spus despre lumea universitară, ceva potențial valoros.
Nu am avut niciodată o lucrare care să fie atât de dificil de publicat. Nici pe departe.
Acum câteva luni am participat la un colocviu găzduit de Institutul pentru Studii Umane. Am menționat această lucrare pentru a vedea dacă cineva cunoaște un forum de calitate dispus să o publice. Renumitul psiholog Clay Routledge, de la Universitatea de Stat din Dakota de Nord, a sugerat ceva destul de simplu: ce zici să o publici singur și să o postezi pe blogul tău?
Sincer, această sugestie mi s-a părut într-un fel genială. La urma urmei nu am niciun motiv extrinsec să o public în vreun jurnal de specialitate. Sunt titular pe postul meu universitar din 2004. În plus știu foarte bine că articolele mele de pe blogul Psychology Today se bucură de mult mai multe vizualizări decât articolele mele academice. Și știu că, de fapt, multe dintre aceste vizualizări provin chiar de la profesori universitari.
Considerați această postare ca fiind exact ceea ce a sugerat Clay. Aici găsiți, după ani de eforturi depuse de echipa noastră pentru a publica un studiu al valorilor politice în rândul cadrelor universitare, lucrarea care a rezultat, intitulată ca atare: Politica și valorile academice în învățământul superior: cât de mult determină orientarea politică valorile din turnul de fildeș?
În mod ironic această lucrare, acum simplu auto-publicată datorită magiei tehnologiei cloud, ar trebui să fie referită în mod oficial drept un manuscris nepublicat. Acestea fiind spuse, citația completă din cadrul Asociației Americane de Psihologie se găsește în referințele de mai jos și este perfect potrivită pentru a fi folosită în lucrările academice (faptul că este un studiu „nepublicat” îi permite în mod clar cititorului să afle că studiul nu a trecut prin procesul de evaluare inter pares, indiferent de motiv; cititorii pot interpreta cum doresc această informație).
Povestea lucrării
Așa cum am menționat mai sus, această lucrare are o istorie tumultoasă în spate. Ofer aici versiunea scurtă.
Campusul nostru de la Universitatea Statului New York, la fel ca atâtea campusuri din întreaga lume la acea vreme, era în 2016 foarte preocupat de chestiuni legate de libertatea academică și de libertatea de exprimare. Noi am fost confruntați, în urma unei serii de evenimente în succesiune rapidă, cu situația unui vorbitor autodeclarat conservator (Cliff Kincaid) a cărui invitație de a vorbi în campus a fost revocată. El a fost apoi invitat din nou. Însă acea situație a fost stingheritoare și cam inconfortabilă, ca să mă exprim direct.
Mi s-a cerut în acel moment să conduc un grup de lucru legat de libera exprimare în campus, pentru a ajuta comunitatea noastră să descâlcească, într-un mod cu adevărat colaborativ, câteva dintre problemele care au înconjurat aceste controverse. Am fost acuzați de organizarea de evenimente legate de acest subiect.
Comitetul nostru a decis să-l invite pe Jonathan Haidt pentru a ține o conferință publică în campusul nostru. Această discuție (a cărei înregistrare o puteți asculta aici) a abordat conflictul fundamental dintre valorile academice și cele politice, sugerând că, dacă mediul academic dorește să fie o instituție care caută adevărul, atunci nu poate fi în același timp o instituție cu o agendă politică. În primul rând deoarece o agendă politică poate corupe eforturile de a ajunge la adevăr.
Evenimentul a fost găzduit într-o incintă numai cu locuri în picioare. Personal am rămas cu impresia că discuția a fost grozavă; foarte provocatoare și importantă. Membrii echipei mele de cercetare și ai grupului operativ legat de libera exprimare păreau, în general, să fie de acord. Interesant este că numeroși oameni din comunitatea noastră academică au fost revoltați de discuție. Am fost cu adevărat surprins de acest fapt. Am simțit că am învățat multe și că mi s-au oferit noi instrumente intelectuale pentru înțelegerea naturii activității academice.
Cu toate acestea numeroase persoane din comunitatea noastră au raportat discuția ca fiind jignitoare și chiar nepotrivită. Ei au raportat că vorbitorul nu a fost corect politic și că a promovat o abordare a învățământului superior bazată pe justiție anti-socială. Rețineți că această discuție a avut loc cu mai puțin de două luni înainte de alegerile prezidențiale din 2016, cu siguranță o perioadă tensionată în campusurile universitare.
După discuție, în calitatea mea de președinte al grupului de lucru pentru libera exprimare, am fost rugat de mai mulți să organizez un eveniment de continuare a temei, pentru ca membrii comunității noastre să discute despre alocuțiunea lui Haidt și să o proceseze împreună. În toți anii mei de experiență universitară nu am auzit niciodată de o astfel de cerere – un fapt care spune multe despre natura cu adevărat controversată a acestui eveniment. A existat chiar și vandalism minor, întrucât un afiș mare și de înaltă calitate care anunța prelegerea lui Haidt a fost (după încheierea evenimentului) dat jos și înghesuit în spatele unui birou din biroul principal al Departamentului de Psihologie. Oamenii erau cu adevărat furioși. Din nou am fost surprins. Eu am simțit de fapt că majoritatea punctelor de vedere ale doctorului Haidt sunt justificate. A fost o situație ciudată.
Obiectul de studiu
Echipa mea de cercetare se întrunește în fiecare vineri după-amiază și, astfel, bineînțeles că vinerea de după prezentarea lui Haidt nu ne-am putut concentra pe nimic altceva! Fiind relativ proactivă, echipa noastră a început repede să se gândească la un studiu care ar putea ajuta la clarificarea situației. Pe noi ne interesa să înțelegem gradul în care diferiți factori legați de motivațiile politice ar putea sta la baza valorilor academice în rândul cadrelor universitare, așa cum sugerase Haidt în prezentarea sa.
Haidt a vorbit în mod specific despre gradul în care cadrele universitare apreciază în mod diferențiat activitatea dobândirii de cunoștințe comparativ cu justiția socială, ca valori de bază în instituțiile de învățământ superior. Am proiectat un studiu având în vedere cadrele universitare. Pe scurt, am chestionat aproape 200 de profesori din întreaga SUA și le-am cerut să evalueze gradul în care acordă prioritate fiecăreia dintre următoarele cinci valori academice:
- Rigoare academică
- Dobândirea de cunoștințe
- Libertatea academică
- Bunăstarea emoțională a elevilor
- Justiție socială
Le-am cerut acestor profesori să ne spună sexul lor biologic, orientarea politică, trăsăturile de bază ale personalității lor și domeniul de studiu academic. Și, așa cum a sugerat prezentarea lui Haidt, mai multe dintre aceste variabile sunt puternic și semnificativ legate de valorile pe care ei le dețin ca profesori universitari.
Raportul nostru complet se găsește în „manuscrisul nepublicat” accesibil la link-ul de mai sus. Unele aspecte esențiale ale constatărilor sunt următoarele:
- Profesorii relativ conservatori prețuiesc mai mult rigoarea academică și dobândirea de cunoștințe decât profesorii relativ liberali.
- Profesorii relativ liberali prețuiesc mai mult justiția socială și bunăstarea emoțională a studenților decât profesorii relativ conservatori.
- Profesorii care se identifică drept femei au, de asemenea, tendința de a pune un accent mai mare pe justiția socială și bunăstarea emoțională, comparativ cu profesorii care se identifică drept bărbați.
- Profesorii de materii din categoria de Business pun un accent mai mare pe dobândirea de cunoștințe și rigoarea academică, în timp ce profesorii de materii din categoria Educație pun un accent mai mare pe justiția socială și bunăstarea emoțională a elevilor.
- Indiferent de factorii de mai sus, profesorii relativ agreabili (conform autodescrierii) tind să pună un accent mai mare pe justiția socială și bunăstarea emoțională a studenților.
Analiza noastră se concentrează în mare măsură pe modul în care aceste date sunt în concordanță cu un portret extrem de politizat al mediului academic; unul în care orientarea politică, sexul biologic, personalitatea și domeniul de studiu afectează în mod primar valorile deținute de profesori în peisajul modern al învățământului superior. Sunt discutate și implicațiile pentru o mai bună înțelegere a mediului academic.
Desigur, este ironic faptul că o lucrare despre politizarea mediului universitar a putut fi văzută ca fiind prea incorectă din punct de vedere politic, pentru publicarea într-un jurnal academic!
Concluzie
Publicarea în jurnale academice este deosebit de dificilă. Acest articol a fost conceput pentru a arunca lumină asupra naturii extrem de politizate a acestui proces. În toți anii universitari nu am avut niciodată atât de multe dificultăți în încercarea de a publica rezultatele unei cercetări. Sperăm că efortul nostru de a ne auto-publica lucrarea aici va permite constatărilor noastre să ajungă la un public larg. Și sperăm că acest efort din partea noastră ajută să clarifice natura politicii din cadrul sferelor academice.
Așa cum este adevărat în orice domeniu, și mediul universitar are politica sa. Aș spune că cercetarea concepută pentru a înțelege natura politicii din mediul academic are capacitatea de a ne ajuta să înțelegem mai bine universitățile din lumea noastră modernă. Iar acesta cred că este un lucru bun.
Glenn Geher, Ph.D.
Traducere de Emil Borcean
ÎN ORIGINAL Politics in Academia: A Case Study
Rezultatele cercetării documentate mai sus sunt confirmate și de două știri de dată recentă. Joe Biden a anunțat formarea unui grup de tranziție – de la politicile administrației Trump la politicile unei administrații Biden – în domeniul învățământului. Linda Darling-Hammond, profesor la universitatea Stanford și președinte al Consiliului de Educație din California, a fost numită în funcția de conducere a acestei echipe de tranziție. Tot ea a s-a ocupat de tranziția politicilor referitoare la învățământ și cu ocazia primului mandat Obama.
Care model educațional o impresionează în mod deosebit pe doamna Darling-Hammond? Cel din China comunistă. „Profesorii din China sunt venerați ca bătrâni înțelepți, modele de urmat și persoane cărora părinții le încredințează modelarea viitorului copiilor lor… În tradițiile ritualului Tao, sintagma ‘cer-pământ-suveran-părinte-profesor’ se repetă și se înrădăcinează în percepția oamenilor, care se văd guvernați și susținuți în mod holistic.” Citatul provine din cartea ei publicată în 2017 și intitulată „Empowered Educators: How High-Performing Systems Shape Teaching Quality Around the World”. Partidul comunist chinez este lăudat pentru „eforturile magice” pe care le depune pentru stabilirea unei alianțe solide între profesor și guvernare în viața elevilor și studenților. Mai trebuie spus că respectiva alianță a fost definită fără echivoc de Xi Jinping, atunci când a reiterat faptul că „școlile și profesorii trebuie să servească partidului comunist, în scopul administrării țării”. Dintr-o scăpare inexplicabiă Xi Jinping nu este citat în cartea șefei de tranziție Darling-Hammond.
Un grup de 13 bibliotecari de la universități de prestigiu din Ivy League a dat publicității o petiție în care se cere tuturor bibliotecarilor din universitățile americane să denunțe poliția și instituțiile de detenție. La apel au aderat 700 de alți bibliotecari și asociații profesionale ale acestora. Ce vor cei 713?
„Conducătorii bibliotecilor și arhivelor au datoria să examineze rolul instituțiilor noastre în susținerea sistemelor de inechitate care au marginalizat comunitățile negre și alte persoane de culoare în privința fiecărui aspect al profesiei noastre.” După această explicație generală a nemulțumirii față de marginalizarea sistemică și malefică a persoanelor de culoare doritoare să exercite meseria de bibliotecar în universitățile americane de vârf se propun o serie de măsuri garantat efective și reparatorii. În primul rând să fie desființate poliția și închisorile. Iar până atunci să fie anulate toate contractele dintre universități și poliție, pentru asigurarea siguranței și ordinii publice în campusurile universitare. Și, nu în ultimul rând, este deplâns suprematismul alb generalizat din această profesie, precum și discriminarea neîncetată la care sunt supuse persoanele BIPOC, LGBTQIA+ și cu dizabilități. (BIPOC este acronimul pentru Black, Indigenous, People of Color.)
Așadar se fac eforturi neprecupețite de extindere și aprofundare a țăcănelii din sistemul de învățământ american. De la mărețul minister, deocamdată în tranziție, până la măruntul bibliotecar. Ce urmează este greu de spus, dar dacă lucrurile continuă să urmeze traiectoria din ultimele trei decenii, atunci peste o generație sau două Ivy League își va schimba numele în Liga Ștefan Gheorghiu. Singura consolare, într-un astfel de viitor, ar fi aceea că femeile de serviciu, bucătăresele și reparatorii instalațiilor electrice și de termoficare își vor fi păstrat, pe cât posibil, capul pe umeri.
Adevărul, atunci când este izgonit din turnurile de fildeș, își găsește adăpost, într-o formă simplă și elementară, în cugetul oamenilor simpli și de jos. De fapt el de acolo a izvorât dintotdeauna: din minți neșlefuite, dar oneste, care nu se feresc să interpreteze realitatea fără idei preconcepute. Pe această filieră au apărut cei care s-au dedicat în mod deosebit lărgirii și rafinării cunoașterii, împreună cu acei cărăuși neobosiți care transmit mai departe tezaurul de cunoaștere acumulat în timp. Dascălii. Putem perverti complet acest lanț istoric, dar setea după adevăr și capacitatea de a-l recunoaște nu vor pieri. În schimb va dura foarte mult timp ca să revenim la normalul anterior unei distrugeri pe scară largă.
Chestiunea de față se poate rezolva mult mai eficient: de ce să așteptăm, după colaps, ca femeia de serviciu să devină profesor, când putem să-i expediem, acum și pe merit, pe toți profesorii nebuni în funcția de femeie de serviciu? Cu tot cu statutul lor anterior de titulari pe viață.
E. B.