Nu pot pune un semn electoral cu Trump în curte sau pe mașină. Nici nu pot purta în public o șapcă MAGA [Make America Great Again]. Nu obișnuiesc să-mi arăt public afilierile politice, dar asta a fost întotdeauna o decizie personală. Nu m-am exteriorizat niciodată politic, am preferat întotdeauna să-mi țin pentru mine sentimentele. Totuși, în America, în trecut, puteam să acceptăm că nu suntem de acord (agree to disagree), să recunoaștem diferențele de opinie politică și să rămânem prieteni … sau cel puțin civilizați.

Lucrurile s-au schimbat în ultimii 20 de ani; afișarea preferințelor politice poate duce la abuz verbal sau fizic. Și să fim cinstiți, vasta majoritate a abuzurilor vine dinspre stânga politică.

În timp ce activismul public este de decenii marca stângii, geneza violenței actuale a început cu alegerile prezidențiale din 2000 -întârzierea numărării buletinelor de vot și decizia finală a Curții Supreme în favoarea lui George W. Bush. Mai mult, Bush a câștigat majoritatea voturilor în Colegiul Electoral, nu și votul popular, ceea ce le-a permis democraților să proiecteze asupra președinției lui spectrul legitimității , cel puțin în primul mandat. La alegerile din 2004, vitriolul stângii și încercările mass-media de a-l distruge pe Bush au atins niveluri nemaivăzute de mine. Amintiți-vă scrisoarea produsă de Dan Rather care pretindea că George W. Bush fusese scutit de serviciul militar în Garda Națională. S-a afirmat că fusese dactilografiată pe o mașină de scris, la începutul anilor ’70, deși la o examinare mai atentă era evident că la acea dată fonturile utilizate nu existau. Când a fost chestionat în legătură cu autenticitatea scrisorii, Rather a plusat spunând „Sunt convins că povestea e adevărată.”. Atacurile mass media din 2004 au fost atât de flagrante și dezlănțuite, încât i-au încurajat pe suporterii democrați să distrugă mașini care afișau semnul electoral al lui Bush. Devenise un fenomen comun și, sincer, nu-mi aduc aminte să fi auzit de incidente similare îndreptate împotriva suporterilor lui Kerry [contracandidatul democrat].

În cei opt ani Obama am asistat la încercări fără precedent de forțare a agendei stângiste privind the Affordable Care Act (ACA, lege cunoscută sub numele de Obamacare), căsătoriile homosexuale și excesele ecologiste. Elitele stângiste și media aliate, în aroganta lor fățărnicie morală, erau hotărâte să „transforme fundamental” Statele Unite în versiunea lor de utopie socialistă. ACA a fost pregătită în secret, fără un singur vot republican; mi-o amintesc pe Nancy Pelosi spunând „Trebuie să votăm mai întâi legea ca să aflăm ce este în lege”. Un dispreț realmente uluitor față de transparență și procesul legislativ, într-un caz cu asemenea impact subsecvent asupra economiei naționale.

Oricine i se opunea lui Obama, ACA sau drepturilor LGTBQ era rasist sau deficient moral, în consecință demn de dispreț, deriziune, și finalmente trebuia distrus. Semnul electoral al lui Romney pe care soția mea l-a pus în curte a fost smuls și călcat în picioare în plină zi. Fiica mea a fost martoră când s-a întâmplat și a țipat de la fereastră, însă agresoarea, o fetiță de 12-13 ani, a zâmbit și a întors liniștită spatele. Știa că nu i se va întâmplă nimic: eram republicani și asta meritam.

Derulând rapid înainte până în 2016, stânga s-a eliberat de orice urmă de comportament rațional sau de tipul de sobrietate necesar pentru a purta o dezbatere legitimă. Trump și suporterii lui erau inerent răi, amorali și trebuiau distruși profesional, financiar și emoțional sau spiritual. Victoria lui Trump din acel an, din nou fără majoritatea votului popular, a declanșat în rândul Democraților o furtună de ură care desfide orice explicație rațională. Am asistat în ultimii patru ani la încercări fără precedent din partea stângii de a elimina un Președinte legal ales, toate eșuate, de unde și furia și frustrarea în creștere. După cum era de așteptat, această furie și frustrare s-au revărsat asupra suporterilor Președintelui, sub forma revoltelor, jafurilor, incendierilor și crimelor. Joe Biden și democrații au rămas rușinos de tăcuți în ce privește violențele din această vară, temându-se să nu-și îndepărteze suporterii radicali.

Să nu aveți încredere în sondaje; au greșit în 2016 și sunt din nou manipulate ca să arate o victorie a lui Biden. Orice analiză obiectivă indică încă o victorie a lui Trump luna viitoare, moment de la care oamenii stângii își vor urla suferința și vor trece la violențe și dezordini și mai mari pentru a „dărâma sistemul”. Ce doresc să pună în loc, nu spun. Rezultatul este o atmosferă de asemenea tensiune și anxietate încât simpla purtare a unei șepci sau a unui semn electoral îți pune integritatea fizică în pericol; un semn în fața casei îți pune familia în pericol, iar recursul la autoapărare, așa cum este consacrat de Constituție, te etichetează ca agresor și criminal fascist. Acum, în acest moment, tânjim după lege și ordine, după sentimentul normalității în care polițiștii sunt băieții buni, iar moștenirea noastră, consfințită de statui, monumente și picturi e ceva de care să fim mândri. Tânjim după normalitatea în care bunul simț, principiile unei societăți civile stabile și prețuitele noastre fundamente occidentale să prevalezeL

Cât va mai dura această atmosferă otrăvită nimeni nu știe. Dar dacă acestor infractori (în general stângiști) li se va permite să continue fără să sufere consecințele, șansele sunt că nu se va schimba curând.