În Predica de pe munte (Matei 5, 43‑47; Luca 6, 31‑36) Isus ne îndeamnă să ne iubim vrăjmașii, ca pe orice alt semen al nostru. Recunosc că nu pot: n-am ajuns, încă, la această desăvârșire creștinească.

Tot ce pot deocamdată e să nu urăsc pe nimeni – nici măcar pe cei care mi-au făcut, mie, celor pe care îi iubesc sau nevinovaților, vreun rău imens – și să-mi tratez dușmanii cu onestitate și compasiune [milă] creștinească. Acesta este și cazul recent răposatului Jorge Bergoglio, ultimul ocupant al scaunului papal.

De ce consider că Jorge Bergoglio, cunoscut ca Papa Francisc, a fost dușmanul creștinilor de orice cult sau rit? Am scris, printre altele, în 2016, în acest articol intitulat Doi Papi, un Împărat Bizantin și un Învățat Musulman. Regensburg 2006, pe care vă invit să-l (re)citiți din două motive:

Primul: textul este despre un papa bun, Benedict al XVI-lea, înlăturat în timpul vieții de pe scaunul papal de „mafia” progresistă a cardinalilor. „Mafie” este cuvantul autodescriptiv (ironic?) folosit de cardinalului belgian Daneels, mândru membru al grupării St Gallen a cardinalilor care au conspirat împotriva papei Benedict al XVI-lea, în favoarea colegului Bergoglio.

Al doilea: la Vatican, după 2016, nimic nu s-a schimbat în bine. Dar poate acum, cine știe…

Reiau un fragment din articolul meu din 2016:

„IV. Papa Francis mai e crestin?
Ne întrebăm pentru că, în noiembrie 2013, s-a grăbit să publice exhortația progresistă  Evangelii Gaudium, noua evanghelie anti-capitalistă, a justiției sociale împotriva “pietelor criminale” – care l-ar fi făcut invidios și pe Marx. Asta în timp ce Papa Ioan Paul II, cel pe care-l cita (mistificându-l) cu mare zel în 2006, avea cu totul alte vederi – mărturie rămâne  enciclica Centesimus Annus – Rerum Novarum 1991, unde spunea (II.15) ca “statul are misiunea de a determina cadrul juridic în care afacerile economice să se desfășoare, și prin aceasta să garanteze precondițiile libertății  economice”; da, papa Ioan Paul II se pronunța împotriva socialismului, în favoarea economiei libere de piață, a proprietății private, a capitalismului, a liberei asocieri, și a neintervenției statului în economie altfel decât prin garantarea domniei legii, care să asigure libertatea și adevărata egalitate de șanse a oamenilor. O viziune realmente creștină,  in spirit biblic.

Ne întrebăm și pentru că în 2015, același Francisc se grăbea să adreseze creștinătății ditamai encliclica eco-marxistă Laudato Si. Prin noua opera apostolică, Francisc chema de mare urgență la luptă împotriva schimbării climatice – cea mai mare amenințare planetară; nu, nu Islamul, nu marxismul clasic și cultural – folosindu-se din nou de capitalul simbolic al lui Ioan Paul al II-lea, ba chiar și de al lui Benedict al XVI-lea.

Ne întrebăm și deoarece, cam în aceeași perioadă – iunie 2015 – sub egida UE-Mogherini-Junker-Merkel, începea noua invazie musulmană a Europei, cea promisă public și clar de Statul Islamic în februarie 2015, și se întețeau atentatele jihadiste. Papa Francisc susținea invazia, chemând creștinii la primirea și integrarea de “refugiati” musulmani, repetând public că toate religiile sunt la fel. Pentru că așa-i firesc după Papa Francisc: prioritățile celui mai important lider creștin să fie schimbarea climatică, piețele “criminale” și bunăstarea islamului, nu a lumii creștine. Și, nu în ultimul rând, minciuna progresist multiculturală, care trebuie susținută, nu combătută.

Niciodată în acești ani papa Francisc n-a luat apărarea creștinilor prigoniți și masacrați în Islam, nu doar de către Statul Islamic. N-a făcut-o nici măcar verbal – și cu atât mai puțin prin rugăciuni publice  sau gesturi concrete de ajutorare.

Niciodată n-a criticat, cu atât mai puțin obiectiv și onest, iraționalitatea, minciuna, violența, persecuția, violul, sclavia, jihadul și discriminarea prescrise tradițional și religios în islam, împotriva creștinilor, evreilor și necredincioșilor. Nici măcar  pe 2 aprilie 2015, cand 147 de studenti crestini au fost masacrati in campusul universitar Garissa din Kenya, de către Boko Haram și Al Shabaab, în numele lui Allah și în cinstea Paștelui Creștin. (ce stranie coincidență “aniversară”: Ioan Paul al II-lea murea exact pe 2 aprilie, cu 10 ani înainte)

În schimb, în 2013, a îmbrățișat – gest de o încărcătură simbolică majoră, și totodată sinistră – niște “refugiati” musulmani aflați la Lampedusa, iar zilele trecute a mers mai departe, luând cu el, acasă, la Vatican, alți refugiați musulmani, din insula Lesbos de data asta. Niciun creștin din Siria sau Iraq;  nu; doar musulmani. Nu ne-ar surprinde dacă, după modelul unor pastori suedezi, va da jos niște cruci sau va acoperi statuile nude de la Vatican, cum a mai făcut-o anul acesta, pentru a nu-i “ofensa” pe invitații  musulmani.

Și asta nu-i tot. Într-un gest halucinant, în martie 2016, la câteva zile după sângeroasele atentate jihadiste de la Bruxelles, același papă a “reinterpretat” încă o dată, cât se poate de irațional și iresponsabil, Biblia și credința creștină:
[…] a spălat în public picioarele unor musulmani, fără ca măcar să-i invite să se convertească la creștinism.

Ce a înțeles Islamul din toate astea? Logic, ce spune Coranul: că papa Francisc, Vaticanul, și prin el creștinătatea, s-au umilit și supus lui Allah, acceptând superioritatea Islamului și  suprematismul mahomedan. Allahu Akbar! [Allah e cel Mai Mare] Au cucerit si Roma.

Prin urmare, este în spiritului Logosului biblic, al rațiunii și adevărului obiectiv, să ne întrebăm dacă Papa Francisc mai este sau nu creștin.

Da. Papa Ioan Paul al II-lea, pe care cu evlavie îl pomenea cardinalul Bergoglio în 2006, a făcut gesturi de mare noblețe creștinească și reconciliere cu islamul. Dar nu așa, ci cu cap, pentru că “a nu acționa cu rațiune este contrar naturii lui Dumnezeu”. De exemplu, Ioan Paul al II-lea l-a iertat pe asasinul musulman Mehmet Ali Agca, cel care atentase în 1981 și la viața sa, împușcându-l; însă nu înainte de a-l convinge să se convertească la creștinism.

Câți musulmani a convertit papa Francisc, cu (anti)logos-ul lui, de la religia musulmană la cea creștină? Eventual înainte de a le spăla  picioarele…

Da. Isus a spălat picioare; dar pe ale discipolilor lui – ai creștinismului și iubirii aproapelui, nu ai urii și jihadului.
Da. Isus și-a îndemnat discipolii la smerenie, dar nu în fața dușmanului.
Da. Isus, “regele iudeilor”– cei pe care Coranul (5:60; 7:166) îi consideră ființe inferioare, maimuțe și porci – s-a sacrificat ca să mântuiască lumea; însă lumea care crede în El și îl urmează pe El, nu pe Mahomed.

Lucruri de Logos elementar, care i-au scăpat actualului papă.”

Contextul și restul pe link.

Nu, nu e singura politică anticreștină – pentru că politică a făcut Jorge Bergoglio la Vatican – care m-a făcut să mă întreb dacă omul a fost sau nu creștin – altfel spus, apostolul căror zei a fost de fapt. Dar mă opresc aici, pentru că, nu-i așa, despre morți numai de bine …

Închei cu trei gânduri, potrivite momentului, cred.

Primul e că papii sunt oameni, sunt eminamente și esențialmente failibili – nu cum susține bizara dacă nu eretica doctrina a infailibilității papale– și sunt trecători, iată. Așadar, nu ne rămâne decât să ne rugăm ca pe Jorge Bergoglio să-l ierte Dumnezeu, dacă vrea, iar următorul papă să greșească mai puțin, respectiv să fie prietenul nu dușmanul creștinătății. Cu alte cuvinte, să ne rugăm ca următorul ocupant al scaunului papal să fie așa cum au fost regretații Ioan Paul al II-lea și Benedict al VI-lea, pe care am avut privilegiul de a-i prinde în viață.

Al doilea este ca cea mai persecutată religie din lume rămâne, de la începuturi și până în prezent, religia creștină. Nu, nu glumesc. Dacă nu credeți sau nu înțelegeți despre ce vorbesc, urmăriți-i pe Raymond Ibrahim, Robert Spencer sau Pam Geller, sau textele pe care le-am scris (inclusiv cu ajutorul lor) în perioada 2015‑2019 pe blogul personal. Rugați-vă, măcar din când în când, și pentru cei mai persecutați dintre coreligionarii noștri.

Al treilea și ultimul gând nu-mi aparține mie, ci lui CS Lewis:

„Speranța este una din virtuțile teologale. Aceasta înseamnă că permanenta așteptare a lumii veșnice este o datorie a creștinului, și nu o formă de evadare din realitate (așa cum cred unii oameni moderni). Nu înseamnă însă că trebuie să lăsăm lumea prezentă să rămână așa cum este. Dacă citiți istoria, veți vedea că acei creștini care au contribuit cel mai mult la dezvoltarea lumii prezente sunt tocmai cei care se gândeau mai mult la lumea viitoare. Apostolii înșiși care au pus pe picioare convertirea Imperiului roman, marii bărbați care au clădit Evul Mediu, evanghelicii englezi care au abolit comerțul cu sclavi, și-au lăsat cu toții amprenta pe pământ tocmai pentru că gândirea lor era îndreptată spre ceruri. Creștinii au devenit ineficienți când au încetat să se gândească masiv la lumea cealaltă. Țintește spre ceruri și vei primi în dar și pământul; țintește spre pământ și nu vei primi nici pământul, nici cerurile” (Speranța – Creștinism pur și simplu, 1943)

Paște fericit!

Suportul publicului nostru, inclusiv cel financiar, este esențial pentru menținerea și dezvoltarea paginii Acidmedia. Orice donație este binevenită. Vă mulțumim!
Donează aici