În opinia mea, una din erorile (geo)politice ale administrației Trump, și totodată un cadou nesperat pentru antiamericana administrație Biden și inamicii externi ai Americii, a fost anunțul prematur al retragerii militare din Afganistan.
Nu-mi voi argumenta prea mult afirmația; realitatea o validează deja. Acum voi face doar câteva observații despre ce a însemnat prezența americană în Afganistan și consecințele previzibile ale retragerii – care sunt mai degrabă un motiv de îngrijorare decât de sărbătoare.
Pe scurt, „invazia americană” post 9/11, mai precis cei 20 de ani de staționare în regiune a trupelor americane, n-au fost nici invazie, nici eșec. Numai ignoranța istorică sau amnezia geopolitică pot genera asemenea percepții. America nu și-a propus niciodată, cu atât mai puțin acum 20 de ani, să cucerească Afganistanul și să-l transforme în a 51-a „colonie americană”. Abia atunci am fi putut considera că intervenția americană a eșuat, deci „America a pierdut războiul”. America a pierdut atunci când conducătorii politici și consilierii lor de securitate și-au imaginat că „problema afgană” e secundară, că se poate rezolva în numai 10-20 de ani, ieftin, de la distanță sau prin intermediari, și au luat decizia retragerii militare. Din Germania și Japonia nu s-au retras nici acum, după 75 de ani.
Afganistanul a fost și rămâne un element-cheie în (geo)strategia de securitate globală, „la pachet” cu vecinele Pakistan si Iran.
Înainte de 9/11, Afghanistanul se afla sub guvernare talibană și era unul din sediile Al Qaeda (sau Al-Qaida), organizația teroristă responsabilă pentru terifiantul atac din 2001 asupra Americii. Din punctul de vedere al populației civile, acest lucru a însemnat unul din cele mai sălbatice regimuri de teroare sub legea islamică (sharia). Barbaria talibană a întors în timp cu sute de ani Afganistanul. A privat întreaga populație, dar mai ales femeile, de cele mai elementare drepturi și libertăți, începând cu cel la viață și integritate fizică, și terminând cu cel la educație și liberă exprimare. Faptul că după 9/11, în 2002, talibanii au fost alungați de la putere, iar dominația lor teritorială s-a redus spectaculos, s-a datorat exclusiv prezenței, sacrificiului și acțiunilor militare occidentale, în principal americane. Același lucru se poate spune despre Al-Qaida afgană. De asemenea, ca bază de operațiuni militare antiteroriste, Afganistanul oferea acces rapid la vecinele Pakistan și Iran, alte două state care adăpostesc și sponsorizează terorismul islamic. Nu e puțin lucru.
Din păcate, rezultatele pozitive ale uriașului sacrificiu financiar, logistic și uman american vor fi anulate de retragerea militară. Simplul anunț al administrației Trump, în februarie 2020, al „acordul”istoric” cu talibanii – o copilărie, care denotă lipsa de înțelegere a culturii teroriste și a tradițiilor islamului politic -, apoi a deciziei din noiembrie 2020, de reducere a efectivelor militare de la 4500 la 2500 de militari, au condus la extinderea rapidă a ocupației talibane asupra teritoriului țării. Prin urmare, după rezultate, compromisul cu teroriștii musulmani – asta sunt talibanii – și decizia politică voluntară (!) de retragere a militarilor americani (dar și europeni, a nu se uita!) sunt adevăratul eșec.
În aceste condiții, nu e de mirare că administrația neocomunistă Biden a plusat în direcția greșită, anunțând în aprilie 2021 retragerea totală a militarilor americani din Afganistan. În graba ei de a relua „transformarea fundamentală” a Americii – visul lui Obama, care în plan internațional înseamnă declasarea de la America First la America Last – era firesc. Efectele n-au întârziat. Printr-un blitzkrieg previzibil, talibanii au reocupat toate orașele afgane importante. Zilele trecute au intrat înarmați în capitala Kabul, ultima redută urbană, eliberând câteva mii de teroriști Al-Qaida și talibani din închisoare, ocupând fosta baza aeriană americană Bagram (cel mai mare dispozitiv militar american din Afganistan) predată acum două luni armatei afgane, și forțând astfel evacuarea diplomaților americani din motive de securitate. Credeți că întoarcerea sau reluarea relațiilor afgano-americane va fi ușoară sau pașnică?
Ce va urma, pe sistem când pisica nu-i acasă, este previzibil. Ar fi nerealist să ne imaginăm că talibanii vor respecta vreunul din angajamentele luate prin „acordul istoric” încheiat în februarie anul trecut cu administrația Trump. Cel mai probabil, războiul intern va înflori până la preluarea totală a puterii de către talibani, dar și după. La fel de probabil este că organizațiile teroriste aliniate cu talibanii și activitățile lor interlope multiple, inclusiv traficul de droguri și armament, vor înflori pe întinsul și greu accesibilul teritoriu al țării. Este la fel de nerealist să ne imaginăm că armata și opozanții afgani vor reuși să oprească aceste evoluții fără ajutor occidental.
Faptul că, în ultimii 20 de ani, parte din efortul american din Afganistan a constat în instruirea și dotarea armatei și forțelor de securitate afgane, nu înseamnă că acestea sunt pregătite, apte sau dornice să facă față agresiunii talibane, teroriste și interlope interne. Sau că, așa cum speră (în mod naiv) generalul în rezervă Jerry Boykin (unul din membrii forțelor speciale Delta trimise la început în Afganistan), noua generație de copile și femei afgane, eliberate de teroarea islamică talibană, altfel educate și emancipate (mulțumită prezenței militare occidentale, mai ales americane, da), își vor putea apăra viața și puținele libertăți recâștigate în ultimii 20 de ani. Nu. Cel mai probabil, Afganistanul va redeveni ce a fost înainte de 9/11: una din cele mai barbare țări islamice.
Bine, dar de ce ne-ar interesa pe noi, români, europeni sau americani, ce se întâmplă într-o țară cu care nici măcar nu ne învecinăm? E treaba afganilor ce fac în țara lor, nu-i așa? Ei bine, nu. Nu e așa. Și nu este din două motive, ambele de securitate, care privesc direct Occidentul din care și România face parte. Afganistanul se întâmplă să fie unul dintre cele mai mari centre de producție și trafic de droguri din lume. Are, de asemenea, rolul de centru operativ al celor mai sinistre organizații teroriste planetare – musulmane, da.
Dacă America latină este lider mondial în producția și distribuția de cocaină, Afganistanul conduce detașat pe domeniul opiu și heroină, atât ca producător, cât și ca placă turnantă a traficului mondial. Iar „ruta balcanică” este cea prin care traficul de heroină penetrează și inundă Europa. Da, vorbim de țări situate la granița de sud a României.
În același timp, nu mai este demult o noutate că mari organizații teroriste precum Hezbollah, Al-Qaida, Statul Islamic (și nu numai) au centre operative importante în Afganistan. Credeți că România și Europa sunt prea departe? Uitați-vă mai bine la hartă. În 2001, New Yorkul n-a fost deloc prea departe pentru cel mai sângeros atac terorist din istoria omenirii, lansat și coordonat din zonă. România și Europa sunt mult mai aproape. Iar dacă ne amintim că, începând cu anul 2015, doamna Merkel și diplomația Uniunii Europene au adoptat antieuropeana politică a granițelor deschise jihadului, veți constata că suntem cu atât mai vulnerabili decât mai îndepărtata Americă.
Așadar, prezența militară americană, boots on the ground în Afganistan, alături de cea occidentală erau decisive nu numai pentru procesul de modernizare și democratizare internă, ci și pentru securitatea Occidentului.
Sigur că unii se autoiluzionează, crezând că pentru reducerea pericolului afgan de securitate n-ar mai fi necesară prezența militară americană sau occidentală la sol, fiindcă, la nevoie, noile tehnologii și logistica actuală permit mobilizarea și intervenția militară rapidă, aeriană, de la mare distanță, eventuall fără oameni (doar cu drone). Dar știm cu toții că nu e de ajuns. Dacă era, armata americană s-ar fi retras demult din Germania și Japonia după al doilea război mondial, și n-ar fi menținut până azi zeci de mii de militari și tehnică de luptă performantă chiar pe teritoriul celor două țări (foste inamice, actualmente partenere). Care țări se întâmplă să fie mai compatibile cultural și politic cu Occidentul decât a fost sau va fi vreodată Afganistanul, deci presupun mai puțin control informativ (intelligence) sau militar.
Alții spun că a venit rândul Chinei și Rusiei, alte mari puteri militare, să asigure securitatea în zonă. Pentru occidentalii care împărtășesc această viziune, am o singură întrebare: glumiți sau nu știți despre ce vorbiți?
Admit că, din cauza geografiei, China și Rusia ar trebui să fie cel puțîn la fel de interesate ca Occidentul în rezolvarea „problemei afgane”, care nu este doar afgană, ci se ramifică pe teritoriul vecinilor Pakistan și Iran. Recunosc, de asemenea, că ambele sunt mari puteri militare – cel puțin cantitativ, calitativ fiind inferioare armatei americane sau blocului NATO. Dar când vreodată China sau Rusia, concurenți geopolitici (dacă nu inamici) tradiționali ai Occidentului, s-au preocupat sau angajat să asigure securitatea Europei sau a Americii? Și ce va face să credeți că Rusia sau China nu ar putea include în strategia lor privind propria securitate sau expansiune chiar încurajarea sau permisiunea atacurilor islamice asupra țintei comune, Occidentul?
În lumina acestor realități, era firesc că talibanii să fi sărbătorit retragerea militară prefigurată de administrația Trump și finalizată de administrația Biden. Însă, ca european, să sărbătorești același lucru sau să organizezi o paradă militară triumfală ca să marchezi retragerea militarilor tăi din Afganistan – așa cum s-a întâmplat recent, la București, sub patronajul Președintelui Iohannis – nu e firesc, ci stupid. Nu prezența, ci retragerea occidentală voluntară din Afganistan este adevăratul eșec. Unul deopotrivă geopolitic, strategic și moral. Iar șansele sunt că vom constata acest lucru mai curând decât suntem pregătiți să-i facem față.
Suportul publicului nostru, inclusiv cel financiar, este esențial pentru menținerea și dezvoltarea paginii ACIDmedia. Orice donație este binevenită. Vă mulțumim!
Donează aici